TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.

TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Franțuzism) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.

TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TUȘĂ2, tuși, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

TÚȘĂ2 s. f. Urmă vizibilă a pensulei în pasta unui tablou. Tușă energică.

TÚȘĂ3, tușe, s. f. Linie care delimitează un teren sportiv.

TÚȘĂ4, tușe, s. f. (Franțuzism învechit) Clapă la pian. (Cu pronunțare regională) Aici iar pedeștri trebui să trecem podul, dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194.

TÚȘĂ1 s. f. (Familiar) Mătușă.

tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấnd

túșă1 (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe

túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii

tușá vb., ind. prez. 1 sg. tușéz, 3 sg. și pl. tușeáză, 1 pl. tușăm; ger. tușând

túșă (piesă de metal, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe

túșă (mătușă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii

TÚȘĂ s. v. clapă.

TÚȘĂ s. v. mătușă, tanti.

TUȘÁ vb. I. tr. 1. (Franțuzism) A impresiona, a mișca; a interesa. 2. A controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. [P.i., 3,6 -șează. / < fr. toucher].

TÚȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

TUȘÁ vb. tr. 1. a emoționa, a impresiona, a mișca; a interesa. 2. a controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. 3. a atinge. (< fr. toucher)

TÚȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

túșă (-e), s. f. – 1. Clapă. – 2. (Fam.) Cucerire. Fr. touche.

TÚȘĂ1 ~e f. 1) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren sportiv. 2) Ieșire a balonului dincolo de această linie și repunerea lui în joc. 3) Lovitură regulamentară la scrimă prin care se atinge adversarul, notată cu puncte în folosul executantului. [G.-D. tușei] /<fr. touche

TÚȘĂ2 ~e f. 1) Piesă metalică pe care este imprimat un corp de literă, o cifră sau un alt semn grafic (la mașinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatură (pian, orgă, clavecin etc.). [G.-D. tușei] /<fr. touche

TÚȘĂ3 ~e f. (în pictură) Mod de aplicare a culorilor pe pânză, caracteristic, mai ales, unui pictor. /<fr. touche

tușă f. prescurtare familiară din mătușă.

mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.

túșă, V. mătușă.

tușă s. v. CLAPĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.

Tușa v. Dimitrie III 2 g.

Tușa v. Mătușă 2.

a face tușa expr. (sport) a fi jucător de rezervă.

tușă, tuși s. f. mătușă