TRĂNCĂNẮI s. f. pl. v. trancanale.

trăncănáie, trăncănăi, s.f. (pop.; mai ales la pl.) 1. catrafuse. 2. (la sg.) vorbă goală.

trancanà (trăncănaie) f. 1. vorbă seacă, fleacuri: de aste vorbe de ale tale, gogoșele, trancanale PANN; 2. catrafuse: ia să adunăm ale trăncănai de pe afară ISP. [Tras din trăncănì].

trăncănắĭ f. pl. (de la singularu rar trăncănaĭe, var. din trancanale). Munt. vest. (Isp.). Catrafuse.

TRĂNCĂNẮI s. f. pl. v. TRANCANA 1. Vorbă goală, palavre. 2. (La pl.) Lucruri casnice mărunte (îngrămădite în dezordine); catrafuse, cioveie. [Pl. și: (2) trăncănăi] – [DLRM]