Dicționare ale limbii române

5 definiții pentru trăncălău

TRĂNCĂLĂU s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.
trăcăneală f. soiu de umblet al calului. [Și trăncălău: probabil onomatopee].
trăncălău n. trăcăneală.
trăncălău s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.
trăncălắu, trăncălăi, s.m. – (reg.) Neîndemânatic, prost. – Din tranc „cuvânt care exprimă ideea de zgomot, de pocnet” (onomatopee) + suf. -ălău.

Trăncălău dex online | sinonim

Trăncălău definitie

Intrare: trăncălău
trăncălău