trấmbiță, -e, (trâmbdíță, trâmbițătoare), s.f. – Instrument muzical pastoral; tulnic: „Lung de 2,90 m până la 3,10 și făcut din lemn ușor învelit în tinichea, ea [trâmbița] este un instrument eminamente păstoresc, din care se cântă cu mâna rezemată cu cotul în coapsă” (Papahagi 1925). – Din sl. trabica (DER, DEX). Din rom. provine ucr. trymbita (Candrea).