TRUPȘÓR s. n. v. trupușor.

TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor.

TRUPȘÓR s. n. v. trupușor.

TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui trup. [Var.: trupșór s. n.] – Trup + suf. -ușor.

TRUPȘÓR s. n. v. trupușor.

TRUPUȘÓR, trupușoare, s. n. (Și în forma trupșor) Diminutiv al lui trup (I 1). Copilul dormea în pragul ușii cu capul la umbră și cu trupșorul strîns în scutece. GALACTION, O. I 160. Ține strîns la piept trupșorul cald al copilașului, care încă nu vorbește decît cu greutate, dar pricepe orice. CAMIL PETRESCU, O. I 11. Cît de dulce mi-ești cînd tremuri și te strîngi de mine, cînd Ți se mlădie de pieptu-mi trupușorul tău plăpînd. DAVILA, V. V. 24. Zidul rău mă strînge, Trupușoru-mi frînge. ALECSANDRI, P. P. 190. – Variantă: trupșór s. n.

trupușór (pop.) s. n., pl. trupușoáre

trupușór s. n., pl. trupușoáre