Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

3 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru truf─â

TR├ÜF─é1, trufe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violet─â-negricioas─â, ├«n form─â de cartofi, care cresc ├«n p─âm├ónt (Tuber). 2. Produs de cofet─ârie f─âcut dintr-o crem─â de ciocolat─â. ÔÇô Din fr. truffe.
TR├ÜF─é2, trufe, s. f. (├Änv.) Trufie. ÔÇô Lat. *trufa.
TR├ÜF─é1, trufe, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile de culoare violet─â-negricioas─â, ├«n form─â de cartofi, care cresc ├«n p─âm├ónt (Tuber). 2. Produs de cofet─ârie f─âcut dintr-o crem─â de ciocolat─â. ÔÇô Din fr. truffe.
TR├ÜF─é2, trufe, s. f. (├Änv.) Trufie. ÔÇô Lat. *trufa.
TR├ÜF─é, trufe, s. f. Ciuperc─â comestibil─â ├«n form─â de cartof, de culoare violet─â-negricioas─â, care cre╚Öte ├«n p─âdurile de stejari din sudul Fran╚Ťei ╚Öi din nordul Italiei, sau cultivat─â ca plant─â alimentar─â (Tuber). Ce vom avea la mas─â?... Fazani umplu╚Ťi cu trufe. ALECSANDRI, T. II 243.
tr├║f─â s. f., g.-d. art. tr├║fei; pl. tr├║fe
truf├í vb., ind. prez. 1 sg. truf├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. trufe├íz─â
tr├║f─â (ciuperc─â, trufie) s. f., g.-d. art. tr├║fei; pl. tr├║fe
TR├ÜF─é s. v. arogan╚Ť─â, fal─â, fudulie, infatuare, ├«nfumurare, ├«ng├ómfare, m├óndrie, orgoliu, seme╚Ťie, trufie, vanitate.
TRÚFĂ s. (BOT.) trufă de iarnă (Tuber melanosporum) = trufă neagră; trufă de vară (Tuber aestivum) = trufă văratică; trufă neagră v. trufă de iarnă; trufă văratică v. trufă de vară.
TR├ÜF─é s.f. 1. (Liv.) Inducere ├«n eroare; ├«n╚Öel─âtorie, ╚Öarlatanie. ÔÖŽ Abuz de ├«ncredere, escrocherie. 2. Gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, de culoare violet─â-negricioas─â, av├ónd forma unui cartof. 3. Produs de cofet─ârie preparat cu o crem─â de unt ╚Öi ciocolat─â. [< fr. truffe, it. truffa, prov. trufa < lat.t. tufera].
TRUFÁ vb. tr. 1. a garnisi cu trufe (2). 2. (fam.) a împăna, a umple (cu). 3. a înșela, a duce de nas; a escroca. (< fr. truffer)
TR├ÜF─é s. f. 1. inducere ├«n eroare; ├«n╚Öel─âtorie, ╚Öarlatanie. ÔŚŐ abuz de ├«ncredere, escrocherie. 2. gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, violete-negricioase, de forma unui cartof. 3. produs de cofet─ârie pe baz─â de crem─â de unt ╚Öi ciocolat─â. 4. nas al unui c├óine. (< fr. truffe)
tr├║f─â (-fe), s. f. ÔÇô M├«ndrie, fal─â, ├«ng├«mfare, arogan╚Ť─â, trufie. Origine indoielnic─â. Se consider─â ├«n general (Cihac, II, 708; Roesler 577; ╚śeineanu, Semasiol., 209; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Rosetti, II, 69) c─â reprezint─â gr. ¤ä¤ü¤ů¤ć╬« ÔÇ×delicii desf─ât─âriÔÇŁ; dar aceast─â solu╚Ťie nu se potrive╚Öte nici semantic ╚Öi nici fonetic; astfel c─â Tiktin ajunge s─â-l considere drept cultism ├«nv. Aceast─â solu╚Ťie din urm─â este ╚Öi mai pu╚Ťin satisf─âc─âtoare. Sec. XVI, ├«nv. Pare mai cur├«nd un reprezentant indirect de lat. triumphus, cf. it. tronfio ÔÇ×m├«ndruÔÇŁ, germ. Trumpf, prin intermediul unor idiomuri sl. ├«n care s-ar fi pierdut nazala; ├«ns─â forma intermediar─â nu ne apare. Der. trufie (var. truf─â╚Öie), s. f. (orgoliu, fal─â); trufi (var. truf─â╚Öi), vb. refl. (a se m├«ndri, a se ├«ng├«mfa, a se fuduli); trufa╚Ö, adj. (m├«ndru, orgolios, arogant). Din rom. provine bg. din Trans. trufa (Miklosich, Bg., 137).
TRÚFĂ ~e f. 1) Ciupercă comestibilă în formă de cartof, de culoare violetă-negricioasă, care se dezvoltă în pământ. 2) Preparat alimentar din cremă de ciocolată. /<lat. trufa
truf─â f. gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, f─âr─â cotor nici r─âd─âcin─â, se g─âsesc sub p─âm├ónt unde c├óinii ╚Öi porcii anume dresa╚Ťi le g─âsesc prin mirosul lor cel fin: fazani umplu╚Ťi cu trufe ╚Öi stridii de Lucrin AL. (= fr. truffe).
1) tr├║f─â, V. trufie.
2) *tr├║f─â f., pl. e (fr. truffe. V. cartof). Un fel de c─şuperc─â gustoas─â care cre╚Öte pe supt p─âm├«nt ╚Öi pe care oameni─ş o descopere servindu-se de porc─ş or─ş de c├«n─ş, de la care o ─şa┼ş ├«ndat─â ce a┼ş g─âsit-o (tuber melan├│sporum sa┼ş tuber cib├írium).
truf├şe f. ╚Öi (vech─ş) tr├║f─â f., pl. e (vgr. tryph├ę, desf─âtare, molic─şune). M├«ndrie de╚Öeart─â: un om, un r─âspuns plin de trufie. ÔÇô Vech─ş ╚Öi truf─â╚Öie ╚Öi -a╚Ö├şe (Tkt.).
trufă s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. TRUFIE. VANITATE.
truf├í vb. I (fran╚Ťuzism) A umple (cu) ÔŚŐ ÔÇ×Introducerea, jonc╚Ťiunea p─âr╚Ťilor ╚Öi momentelor epilogale au fost trufate cu citate-aforisme, citate-medita╚Ťii ╚Öi citate-lozinci.ÔÇŁ R.l. 5 IV 72 p. 2 (din fr. truffer)
TRUF─é subst., variant─â la trufie. 1. Trufe╚Öti s. (13 ÔÇô 15 B 61). 2. Cf. Truha b., dobr. (RI XI 209). 3. Trufa╚Ö (Mo╚Ť) < subst.; ÔÇô ard. (Var 20); ÔÇô Petriia (17 A IV 504); -ul, Ioan (Sd VI 314). 4. Cf. Truf╚Öil─â, Dima (Sd VII 39).

Truf─â dex online | sinonim

Truf─â definitie

Intrare: truf─â
truf─â substantiv feminin
Intrare: Truf─â
Truf─â
Intrare: trufa
trufa verb grupa I conjugarea a II-a