trosnire definitie

2 intrări

22 definiții pentru trosnire

TRĂSNÍ2 vb. IV v. trosni.
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb. IV] – Cf. trăsni1.
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni.
TRĂSNÍ2 vb. IV v. trosni.
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitură, crăpare, ardere etc.; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și cu zgomot sau când cască cu poftă. ♦ (Despre pepeni verzi copți) A pârâi când sunt strânși în palme. [Var.: (pop.) trăsní vb.IV] – Cf. trăsni1.
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni. – V. trosni.
TRĂSNÍ1 vb. IV v. trosni.
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre lemne și despre obiecte de lemn) A produce un zgomot caracteristic prin rupere, crăpare, ardere, lovire cu un corp tare; a plesni cu zgomot. O creangă care trosnește ușor înfioară tot codrul. SADOVEANU, O. VII 332. În sobă trosnesc lemnele prididite de para unui foc lacom. VLAHUȚĂ, O. A. 287. Clopotnița trosnește, în stîlpi izbește toaca. EMINESCU, O. I 69. Vîlvori de foc ieșeau pe gura vetrii și grinzile trosneau, scăpărînd țăndări înflăcărate. ODOBESCU, S. I 157. ◊ Fig. Scoicile-ascultă în trupul pietrișului Cum trosnesc, trezindu-se, oasele Crișului care se-ndoaie. BENIUC, V. 100. Satul trosnea de ger și de tăcere. PREDA, Î. 75. ♦ Fig. A avea răsunet, a deveni vestit, cunoscut. S-ar fi cuvenit să facem niște întruniri, niște manifestații, să trosnească. PAS, Z. IV 224. ♦ A izbi cu zgomot, a lovi făcînd zgomot. Aud buzduganul trosnind în ușă. RETEGANUL, P. V 29. 2. A pocni, a plesni din bici. Iară cînd va avea biciul în mînă, și va trosni asupra vrăjmașilor săi, îi împietrește. ISPIRESCU, L. 215. Grîu de vară fărsecară, Să răsară-n primăvară. Trosniți, măi! – Hăi, hăi! TEODORESCU, P. P. 139. 3. A pîrîi. Pieptul i se umflă, mîinile îi trosnesc. GALACTION, O. I 258. Genunchii trosneau cînd încerca să-i miște. C. PETRESCU, Î. II 243. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune cînd cineva primește o lovitură puternică, cînd mănîncă cu lăcomie sau cînd cască foarte tare. Cînd mănîncă, îi trosnesc fălcile. PANN, P. V. II 48. ♦ Tranz. A-și întinde încheieturile și a le face să pîrîie. Inginerul hohoti, trosnindu-și degetele. C. PETRESCU, R. DR. 175. ♦ (Despre pepeni verzi) A pîrîi cînd sînt strînși în mîini (ca și cum ar fi gata să plesnească). (Tranz.) Prinseră a ieși soldații... rupînd harbujii din vrej, trosnindu-și-i la ureche, în pumni, încercîndu-i de copți. CAMILAR, N. I 410. – Variantă: trăsní (COȘBUC, P. I 55, EMINESCU, O. IV 134, ALECSANDRI, P. A. 94) vb. IV.
TROSNÍRE, trosniri, s. f. Faptul de a trosni; trosnitură; (neobișnuit) detunătură. Aud de-un ceas Trosniri de puști și răcnete nebune. COȘBUC, P. I 139.
TROSNÍ, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne și despre obiecte de lemn) A produce zgomot prin rupere, prăbușire, izbitură; a crăpa, a pocni, a plesni cu zgomot. ♦ Fig. (Fam.) A avea răsunet, a deveni vestit. ♦ A pocni, a detuna. 2. A plesni din bici. 3. A-i pârâi cuiva încheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) fălcile, se spune când cineva primește o lovitură puternică, când mănâncă cu lăcomie și când cască. ♦ Tranz. A-și întinde încheieturile și a le face să pârâie. ♦ (Despre pepeni verzi) A pârâi când sunt strânși în mâini. ♦ Tranz. A încerca un pepene pentru a vedea dacă este copt făcându-l să pârâie în mâini. [Var.: trăsní vb. IV] – V. trăsni2.
trosní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 să trosneáscă
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
trosní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trosnésc, imperf. 3 sg. trosneá; conj. prez. 3 sg. și pl. trosneáscă
trosníre s. f., g.-d. art. trosnírii; pl. trosníri
TROSNÍ vb. 1. a pârâi, (înv.) a prâsni. (Focul ~.) 2. v. pocni. 3. a pârâi, a pocni. (Îi ~ încheieturile.) 4. v. plesni.
TROSNÍRE s. v. plesnire.
A TROSNÍ ~ésc intranz. A produce un trosnet; a face „trosc”. ~ din bici. Lemnele ~esc. /cf. a trăsni
trosnì v. 1. a face sgomot: a trosni cu biciul; 2. se zice de sgomotul ce fac corpurile tari întinzându-se: oasele îi trosniau. [Variantă din trăsnì].
trosnésc (est) și -znésc (vest) v. intr. (var. din trăsnesc. Cp. cu troscăĭ). Pîrîĭ tare: mĭ-aŭ trosnit oasele cînd m’am întins, podu trosnea de greutatea carelor. Fac să pîrîĭe: îșĭ trosnea degetele.
TROSNI vb. 1. a pîrîi, (înv.) a prîsni. (Focul ~.) 2. a pocni, (reg.) a troscăni. (~ din pistoale.) 3. a pîrîi, a pocni. (Îi ~ încheieturile.) 4. a plesni, a pocni. (~ din bici.)
TROSNIRE s. plesnire, pocnire. (~ din bici.)
trosni, trosnesc I. v. t. 1. a bate. 2. a fura. 3. a sparge o locuință. 4. (d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie. II. v. r. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta.

trosnire dex

Intrare: trosni
trosni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
trăsni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: trosnire
trosnire substantiv feminin