TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et.

TRÓSNET, trosnete, s. n. Trosnitură; pocnet. – Trosni + suf. -et.

TRÓSNET, trosnete, s. n. Faptul de a trosni; trosnire, trosnitură, pocnet. În mijlocul verii avu senzația de iarnă, cu trosnetul lemnelor și flacăra jucînd dilatată pe păreți. C. PETRESCU, Î. II 243. Auzi un trosnet și un pocnet prin pădure, de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, U. 30. Morărița, mai șireată, De trosnetul bicelor, De scîrțîitul carelor. De hîitul cailor, Puse coada pe spinare Ș-apucă pe drum la vale. TEODORESCU, P. P. 143.

trósnet s. n., pl. trósnete

trósnet s. n., pl. trósnete

TRÓSNET s. 1. pârâit, pârâitură, trosnitură, (reg.) pârpăitură. (~ul lemnelor care ard.) 2. v. pocnitură.

TRÓSNET ~e n. Zgomot produs de interacțiunea violentă dintre corpuri sau medii (mai ales la rupere, ardere, crăpare etc.). /a trosni + suf. ~et

trósnet n., pl. e. Acțiunea de a trosni.

TROSNET s. 1. pîrîit, pîrîitură, trosnitură, (reg.) pîrpăitură. (~ lemnelor care ard.) 2. pocnet, pocnitură, trosnitură, (reg.) troscot. (Un ~ de armă.)