troscot definitie

19 definiții pentru troscot

TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ.
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ.
TRÓSCOT s. n. Plantă erbacee cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe; crește mai ales pe marginea drumurilor și pe locurile necultivate (Polygonum aviculare); sporiș, tîrsoacă, troscovă. Ca să uit ce-am învățat, Tu mi-ai așternut în pat Troscot și sulfine. COȘBUC, P. I 184. Stăi, prietene, zise ist cu boii, cari se tot smuceau din funie, văzînd troscotul cel fraged și mîndru de pe lîngă drum. CREANGĂ, P. 40. Un tînăr plăieș a cărui cal asudat păștea înșalat troscotul ce creștea pe lîngă ziduri. NEGRUZZI, S. I 169. Pe cel cîmp nemărginit Cu negară învelit Și cu troscot coperit. ALECSANDRI, P. P. 80. ◊ (În comparații) Uscați îs covrigii, cumătră?... Uscați troscot. ALECSANDRI, T. 1538. ♦ (Neobișnuit) Nutreț pentru vite. Și păpușoiul, uite-l, nici de troscot n-o să fie bun cînd l-om tăia la toamnă. PAS, L. II 248.
tróscot1 (plantă) s. m.
tróscot2 (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote
tróscot (plantă) s. m.
tróscot (trosnet) s. n., pl. tróscote
TRÓSCOT s. (BOT.) 1. (Polygonum aviculare) costrei, (reg.) porcin, sporiș, târsoacă, troscoțel, troscovă. 2. troscot de apă (Polygonum amfibium) = (reg.) sălcuță.
TRÓSCOT s. v. pocnet, pocnitură, răculeț, trosnet, trosnitură.
tróscot s. m. – Brebenel, iarbă-roșie (Polygonum aviculare). – Var. troscovă, troscoțel. Megl. troscăt. Sl. troskotŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 419; Conev 46), cf. bg., sb., cr. troskot; aparține aceleiași rădăcini expresive ca trosc.
TRÓSCOT n. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, târâtoare, cu frunze mici, alterne, netede la margini, folosită în scopuri medicinale. /<sl. troskotu
troscot n. 1. plantă cu tulpina întinsă pe pământ a carii rădăcină place porcilor (Polygonum aviculare): pe cel câmp cu troscot coperit POP.; 2. rămășița fânului dela cai. [Slav. TROSKOTŬ].
tróscot n., pl. e (vsl. troscatŭ, un fel de ĭarbă, troscot; bg. sîrb. troskot, troscot [ĭarbă], rus. tróskot, vreascurĭ călcate (Bucov.). Tîrsoacă, porcin, o plantă poligonacee cu tulpina întinsă pe pămînt, ramificată și cu frunzele cam ovale și micĭ cît bobu de fasole (polýgonum aviculáre). Crește pe drumurĭ, cîmpurĭ și curțĭ și place vitelor. Cînd îl mănîncă, face „trosc”. V. hrișcă.
troscot s. v. POCNET. POCNITURĂ. RĂCULEȚ. TROSNET. TROSNITURĂ.
TROSCOT s. (BOT.) 1. (Polygonum aviculare) (reg.) porcin, sporiș, tîrsoacă, troscoțel, troscovă. 2. troscot de apă (Polygonum amfibium) = (reg.) sălcuță.
tróscot1, troscote, s.n. – Zgomot, trosnet, gălăgie: „Troscot în pădure” (Papahagi, 1925: 299). – Din trosc „cuvânt care imită zgomotul produs de o trosnitură, de o rupere” (formă onomatopeică) (MDA).
tróscot2, (troscoțel), s.m. – (bot.) Plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu flori verzi. Iarbă roșie (Polygonum aviculare L). – Din sl. troskotŭ (DEX, MDA).
tróscot1, -e, s.n. – Zgomot, trosnet, gălăgie: „Troscot în pădure” (Papahagi 1925: 299). – Din trosc „cuvânt care imită zgomotul produs de o trosnitură, de o rupere” (formă onomatopeică) + -ot.
tróscot2, (troscoțel), s.m. – (bot.) Plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu flori verzi. Iarbă roșie (Polygonum aviculare L). – Din sl. troskotŭ.

troscot dex

Intrare: troscot
troscot substantiv masculin substantiv neutru