TROPOLOGÍE s. f. 1. Limbaj figurat. 2. Disciplină care se ocupă cu studierea tropilor2. – Din fr. tropologie.

TROPOLOGÍE s. f. 1. Limbaj figurat. 2. Disciplină care se ocupă cu studierea tropilor2. – Din fr. tropologie.

tropologíe s. f., art. tropología, g.-d. tropologíi, art. tropologíei

tropologíe s. f., art. tropología, g.-d. tropologíi, art. tropologíei

TROPOLOGÍE s.f. (Lit.) 1. Limbaj figurat. 2. Disciplină care studiază tropii. [Gen. -iei. / < fr. tropologie, cf. gr. tropos – trop, logos – studiu].

TROPOLOGÍE s. f. 1. limbaj figurat. 2. disciplină care studiază tropii. (< fr. tropologie)

TROPO- „mișcare, întoarcere, direcție, schimbare, torsiune”. ◊ gr. tropos „direcție, orientare, variație” > fr. tropo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. tropo-. □ ~chineză (v. -chineză), s. f., mitoză de tip anormal, indusă de colchicină, caracterizată prin orientarea neregulată a fusului celular; ~crom (v. -crom), adj., (despre celulele glandelor salivare) care prezintă proprietatea de a lua aceeași culoare ca și colorantul; ~file (v. -fil2), adj. pl., (despre plante) care își leapădă frunzele; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care, în perioadele de secetă, își pierd frunzele și intră în repaus biologic; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază figurile de stil; ~pauză (v. -pauză), s. f., strat al atmosferei situat între troposferă și stratosferă; ~seismometru (v. seismo-, v. -metru1), s. n., aparat care pune în evidență mișcările terestre orizontale; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat atmosferic situat între suprafața terestră și stratosferă, în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite; ~taxie (v. -taxie), s. f., reacție direcțională a organismelor care conduce la o orientare simetrică.