trop definitie

24 definiții pentru trop

TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos.
TROP1 interj. (De obicei repetat) cuvânt care imită zgomotul pe care îl fac picioarele când lovesc pământul în mers. [Var.: trópa, (pop.) trópai interj.] – Onomatopee.
TROP2, tropi, s. m. (Livr.) Figură de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. trópos.
TROP1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită zgomotul pe care îl fac picioarele când lovesc pământul în mers. [Var.: trópa, (pop.) trópai interj.] – Onomatopee.
TROP2, tropi, s. m. Figură de stil. care constă în întrebuințarea unui cuvînt cu un sens diferit de cel obișnuit. Principalii tropi sînt: metafora, metonimia și sinecdoca.
TRÓP1 interj. (Uneori repetat; și în formele tropai și tropa) Onomatopee care redă zgomotul făcut de picioare cînd ating pămîntul. Și tropai, tropai!... i se aprind lui Ipate al nostru călcăile. CREANCĂ, P. 163. Și sărim în hop și-n trop Că e ziua de uncrop. ALECSANDRI, P. P. 384. Opa, tropa, prin obor, op și eu cu capul gol. GOROVEI, C. 221. – Variante: trópai, trópa interj.
trop2 s. m., pl. tropi
trop1/trópa interj.
trop (figură de stil) s. m., pl. tropi
trop/trópa interj.
TROP s. v. figură de stil.
TROP s.m. Termen generic pentru orice figură de stil, care constă în întrebuințarea unui cuvânt sau a unei expresii în sens figurat. // (Și în forma tropo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „schimbare”, „care se schimbă”, „care se întoarce”, „cu o anumită direcție”, „cu o anumită caracteristică”, „care se răsucește”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].
TROP1 s. m. 1. (în fil. sceptică antică) argument potrivit căruia nici o afirmație sau negație nu are temei, nici un adevăr nu poate fi formulat, orice judecată filozofică trebuind suspendată. 2. figură de stil. 3. (în cultul liturgic gregorian) parafrază, interpolare care orna textul și prelungea melodia. (< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos)
TROP2(O)-, -TRÓP, -TROPÍE, -TROPÍSM elem. „mișcare, întoarcere, schimbare”, „afinitate”. (< fr. trop/o/-, -trope, -tropie, -tropisme, cf. gr. tropos)
trop interj. – Indică zgomotul făcut de picioare în mers sau la dans. Creație expresivă, cf. hop, țop, sdup. – Der. tropăi, vb. (a tropoti, a tupăi), a cărei relație cu sl. trepati, trepetati „a tremura” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 524; Conev 94) este improbabilă; tropăit, s. n. (tropot); tropăială, s. f. (tropot); tropăitură, s. f. (tropot); tropoi (var. tropoti, tropota), vb. (a face zgomot cu picioarele); tropot, s. n. (zgomot produs cu picioarele; ropot, zgomot produs de alergatul cailor), de la tropăi ca troncot de la troncăni, cf. mr. troput (după Tiktin și Candrea, din rus., bg. tropot, coincidență care pare a se datora sursei expresive comune); tropcă (var. Dobr. tropancă), s. f. (un anumit dans popular).
TROP2 ~i m. Procedeu stilistic de întrebuințare a cuvântului cu alt sens decât cel obișnuit pentru a reda mai plastic conținutul de idei; figură de stil. /<ngr. trópos, lat. tropus, fr. trope
TROP1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de picioare în timpul mersului). /Onomat.
trop m. expresiune întrebuințată în sens figurat: o sută de pânze, în loc de o sută de corăbii. [V. tropos].
trop! (tropai) int. imită sgomotul picioarelor când lovesc pământul. [Onomatopee (v. trap)].
1) *trop n, pl. urĭ (imit.). Tropot Trans. Trap. interj. Se auzea trop-trop și curînd văzurăm o mulțime de cai fugind.
2) *trop m. și n., pl. urĭ (vgr. trópos, d. trépo, întorc. V. tropos). Ret. întorsătură de vorbă, expresiune figurată, figură de cuvinte. V. retoric.
TROP s. (LIT.) figură de stil, (înv.) shimă.
trop (pl. tropi) (< gr. τρόπος [tropos], pl. tropoi, „melodie, figură retorică, întoarcere de frază”) 1. V. tonos. 2. Unele tratate medievale foloseau termenul t. ca sinonim al termenului tonos (modus – v. mod (I, 3)) sau pentru a indica terminațiile unor toni psalmorum (v. psalmodie). Cassiodor denumea t. vocalizele* aparținând cântecului melismatic*. 3. În cântecul liturgic, viabil în sec. 9-13, t. reprezentau interpolări, transformări ale textului sau amplificări melodice ale cântului gregorian preexistent, asemeni secvențelor (I, 1). Primul t., Hodie cantandus est, îi este atribuit lui Tuotilo (m. 915). 4. Termenul t. a fost adoptat de J.M. Hauer (1883-1959) ca denumire a celor 44 de forme de bază ale unui sistem propriu de compoziție, elaborat pe baza celor 12 sunete ale scării cromatice* (dar diferită de sistemul dodecafonic*).
-TROP „care se răsucește”. ◊ gr. trope „întoarcere, răsucire, schimbare” > fr. -trope, germ. -trop, engl. -trope > rom. -trop.

trop dex

Intrare: trop (pref.)
trop pref.
Intrare: trop (suf.)
trop suf.
Intrare: trop (subst.)
trop subst. substantiv masculin
Intrare: trop (interj.)
trop interj.