troncănit definitie

18 definiții pentru troncănit

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni.
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni.
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni.
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva. Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. 2. Fig. A trăncăni. Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. ◊ Tranz. Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.
TRONCĂNÍT, troncănituri, s. n. Troncănire.
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncănít s. n., pl. troncăníturi
troncăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troncăneáscă
troncănít s. n., pl. troncăníturi
TRONCĂNÍ vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
TRONCĂNÍT s. v. troncănire.
A TRONCĂNÍ ~ésc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni
troncănì v. V. trăncăni: tot să troncănească îi place PANN.
troncănesc v. intr. (d. tronc). Trăncănesc. Hodorogesc, fac huĭet răsturnînd lucrurile.
troncăni vb. v. DURĂI. DURUI. FLECĂRI. HODOROGI. HURUI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
TRONCĂNIT s. troncănire, troncăt.
TRONCĂNÍT, -Ă, troncăniți, -te, adj. v. TRONCĂNI. – [DEX ’98]

troncănit dex

Intrare: troncănit (adj.)
troncănit adj.
Intrare: troncăni
troncăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: troncănit (zgomot; -uri)
troncănit zgomot; -uri substantiv neutru