troncănire definitie

2 intrări

17 definiții pentru troncănire

TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni.
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni.
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte care se izbesc unele de altele; troncănit. – V. troncăni.
TRONCĂNÍ, troncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva. Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. 2. Fig. A trăncăni. Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. ◊ Tranz. Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.
TRONCĂNÍRE, troncăniri, s. f. Acțiunea de a troncăni și rezultatul ei; zgomot produs de obiecte lovite sau izbite unele de altele. Așa sînt, bunăoară, cei care fac să se miște mesele, silesc obiectele să zboare cu hodorogeli și troncăniri. MACEDONSKI, O. IV 142.
troncăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 să troncăneáscă
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
troncăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troncăneáscă
troncăníre s. f., g.-d. art. troncănírii; pl. troncăníri
TRONCĂNÍ vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
TRONCĂNÍRE s. troncănit, troncăt.
A TRONCĂNÍ ~ésc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni
troncănì v. V. trăncăni: tot să troncănească îi place PANN.
troncănesc v. intr. (d. tronc). Trăncănesc. Hodorogesc, fac huĭet răsturnînd lucrurile.
troncăni vb. v. DURĂI. DURUI. FLECĂRI. HODOROGI. HURUI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
TRONCĂNIRE s. troncănit, troncăt.

troncănire dex

Intrare: troncăni
troncăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: troncănire
troncănire substantiv feminin