TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron1; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner.

TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A se afla pe tron¹; a domni, a guverna. ♦ Fig. A domina, a adopta o poziție de superioritate; a-și da aere, importanță. – Din fr. trôner.

TRONÁ, tronez, vb. I. Intranz. A fi pe tron, a domni, a stâpîni, a guverna. Dulce e viața în săli de-alabastru... În vie lumină tronînd ca un astru. MACEDONSKI, O. I 143. ♦ A lua o poziție afectată de superioritate; a domina. Nadina trona în loja ei, ca un idol satisfăcut de adorația credincioșilor. REBREANU, R. I 201. Ca un Budha, tronează sus, la casă, Umplînd cu cifre golul fatalului registru. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. ◊ Fig. Cernescu stătea de vorbă cu încă doi, în jurul unei mese rotunde, pe care trona o lampă electrică. V. ROM. februarie 1953, 48.

troná (a ~) vb., ind. prez. 3 troneáză

troná vb., ind. prez. 1 sg. tronéz, 3 sg. și pl. troneáză

TRONÁ vb. v. stăpâni.

TRONÁ vb. I. intr. A domni, a stăpâni (peste o țară), a guverna. ♦ (Fig.) A domina; a lua o poziție afectată de superioritate. [< fr. trôner].

TRONÁ vb. intr. 1. a domni, a stăpâni (peste o țară), a guverna. 2. (fig.) a domina; a lua o poziție afectată de superioritate. (< fr. trôner)

A TRONÁ ~éz intranz. 1) A se afla la tron; a conduce un stat. 2) fig. A deține o poziție de superioritate (prin volum, forță, intensitate, valoare etc.) în raport cu cele din jur; a domina. /<fr. trôner

TRONA vb. a domina, a stăpîni. (~ peste întreaga împărăție.)

trona, (engl.= trona) Na3H(CO3)2•2H2O, s. monoclinic; min. alb-gălbui, cu habitus fibros sau columnar, care formează agregate în masa unor evaporite. T. este o sursă de compuși de sodiu. Sin. urao.