tron definitie

29 definiții pentru tron

TRON1, tronuri, s. n. Scaun, jeț (sculptat și împodobit) pe care stau monarhii la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. ◊ Expr. A se urca (sau a se sui) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh. ♦ Fig. Puterea suverană a monarhilor; domnie. ♦ Scaun, jeț special pe care stau prelații (sau suveranii) în timpul unor ceremonii religioase. – Din fr. trône.
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n.
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n.
TRON1, tronuri, s. n. Scaun, jeț (sculptat și împodobit) pe care stau monarhii la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. ◊ Expr. A se urca (sau a se sui) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh. ♦ Fig. Puterea suverană a monarhilor; domnie. ♦ Scaun, jeț special pe care stau prelații (sau suveranii) în timpul unor ceremonii religioase. – Din fr. trône.
TRON1, tronuri, s. n. 1. Jeț lucrat și împodobit în chip deosebit, în care stau monarhii la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. Alexandru intră în biserica domnilor, – apoi ieși și trecu la palat, unde îl aștepta tronul împodobit cu covoare. SADOVEANU, O. VII 155. Într-o sală întinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. BOLINTINEANU, O. 36. Aici îți era locul!... Pe tron să viețuiești, Pe tron să mori. ALECSANDRI, T. II 186. ◊ (Poetic) Ca gondola-i din Piațetă Nu e tron mai de dorit. ALECSANDRI, P. I 163. ◊ Fig. Dascalul își așezase ochilarii pe tronul lor (pare că privesc încă acei ochilari țuguieți pe nasul lui uriaș). NEGRUZZI, S. I 8. ◊ Expr. A se urca (sau a se sui etc.) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh. Pe tron s-a ridicat fiul său. CARAGIALE, O. III 86. Se duse la Constantinopol... și în locul lui se sui pe tron Ștefan. NEGRUZZI, S. I 144. La 1679 Șerban Cantacuzino se urcă pe tron. BĂLCESCU, O. I 71. ♦ Jeț special în care stau prelații (în timpul unor anumite ceremonii religioase). Bătrînul cu-a lui cîrjă sus genele-și ridică... Din tronu-i se coboară, cu mîna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Inel, și ce mîndrețe! Din piatra tronului din rai Cioplit în flori maestre. COȘBUC, P. I 67. 2. Fig. Puterea suverană a monarhilor; domnie. Noroadele, prin cugetare, În ziua asta-și dau cuvînt Să șteargă tronuri și hotare, Să facă pace pe pămînt. DEMETRESCU, O. 80. Cad putredele tronuri în marea de urgie, Se sfarmă deodată cu lanțul de sclavie. EMINESCU, O. I 24. Vrednicul meu general, îți mulțămesc... Tu ești cel mai bun sprijin al tronului meu. ALECSANDRI, T. II 16.
TRON2, tronuri, s. n. 1. (Popular) Ladă. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit, în fundul unui tron vechi, armele și hainele tatîne-său de cînd era flăcău. ISPIRESCU, L. 3. 2. (Regional) Coșciug, sicriu. Tron de ceară că-i făcea, Patruzeci de popi aduna. Pe Oncica că-l slujea Și pe el că-l îngropa. PĂSCULESCU, L. P. 301. Cine m-o băga-n pămînt Să-mi facă tronul de nuc Și capacu de argint. ȘEZ. XII 87. – Pl. și: troane (SLAVICI, N. I 91).
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
tron (jeț, ladă) s. n., pl. trónuri
TRON s. (înv.) scaun, taht. (Domnitorul avea un ~ aurit.)
TRON s. v. coșciug, cufăr, domnie, ladă, sicriu.
TRÓNUL s. art. v. casiopeea.
-TRON Element secund de compunere savantă care introduce în termeni sensul de „tub cu vid, accelerator de particule atomice”. [< engl. -tron].
TRON s.n. Scaun, jeț special împodobit pe care stau monarhii la ceremonii; scaunul domniei; (p. ext.) simbol al puterii regale, al domniei. ♦ (Fig.) Puterea suverană a monarhilor; domnie. [Cf. lat. thronus, gr. thronos, fr. trône].
-TRON2 elem. „tub cu vid, accelerator de particule elementare”. (< engl. -tron, cf. gr. /elek/tron, chihlimbar)
TRON1 s. n. 1. scaun, jeț special împodobit pe care stau monarhii la ceremonii. ◊ (fig.) simbol al puterii regale, al domniei. 2. (fig.) puterea suverană a monarhilor; domnie. 3. (astrol.) semn diurn atribuit unei plante. (< fr. trône, lat. thronus, germ. Throns)
tron (-nuri), s. n. – Scaun, jilț domnesc. Fr. trône. – Der. întrona, vb. (a pune pe tron, a înscăuna); detrona, vb., din fr. détrôner.
tron (-nuri), s. n. – Cufăr, ladă. Germ. Truhe, dialectal Truh(e)n (Tiktin; cf. Cihac, II, 243). – Der. troneci, s. n. (tronișor; sertar).
TRON ~uri n. 1) Jilț bogat ornamentat, așezat pe un loc mai ridicat, pe care stau monarhii în timpul ceremoniilor. 2) Simbol al puterii unui suveran. 3) Jilț pe care stau prelații la unele ceremonii religioase. ~ episcopal. /<lat. thronus, fr. trône
tron n. 1. scaun înalt pe care șade un suveran în zilele de ceremonie; 2. fig. putere suverană: a aspira la tron.
tron n. 1. ladă mică cât încape de capul patului de-a curmezișul făcută din scânduri de fag, cu flori negre pe el: legătura cu hainele puse într’un tron ISP.; 2. coșciug (în Oltenia și în Ardeal). [Și troană Tr. cf. pol. TRUNA, ladă, coșciug].
troáne, pl. d. tron 11.[1]
1) tron n., pl. urĭ și oane (germ. dial. truhen, truhn, ladă; pol. truna, trunna, trumna, secriŭ). Ban. Olt. Trans. Secriŭ. Munt. vest. Ladă de ținut lucrurĭ maĭ scumpe.
2) *tron n., pl. urĭ (vgr. thrónos. V. tîrnosesc). Scaun de ceremonie al suveranilor. Fig. Puterea suverană: a aspira la tron. A te sui pe tron, a ajunge la domnie.
TRON s. (înv.) scaun, taht. (Domnitorul avea un ~ aurit.)
tron s. v. COȘCIUG. CUFĂR. DOMNIE. LADĂ. SICRIU.
tronul s. art. v. CASIOPEEA.
tron1, tronuri s. n. 1. Scaun sau jeț pe care diferite căpetenii stau la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. ◊ Tron arhieresc sau strană arhierească = scaun sau jeț special pe care stau prelații în timpul unor ceremonii religioase. ◊ Tronul hetimasiei v. hetimasie. 2. (La pl.) A treia treaptă din prima grupă (ceată) a ierarhiei îngerilor, potrivit împărțirii făcute de Dionisie Areopagitul. – Din fr. trône.
a sta pe tron expr. a defeca la closet.
tron, tronuri s. n. closet.

tron dex

Intrare: tron
tron substantiv neutru