trompă de elefant și coaie de nurcă definitie

33 definiții pentru trompă de elefant și coaie de nurcă

TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe.
TRÓMPĂ, trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care servește la supt). 2. Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar. 3. (În sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc., pentru a realiza un vid. 5. Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe.
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe.
TRÓMPĂ, trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, care prelungește nasul la elefant, la tapir etc. și care servește la pipăit și la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care servește la supt). 2. Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar. 3. (În sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc., pentru a realiza un vid. 5. Element de construcție în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe.
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană de apă de formă conică, care se învîrtește cu mare iuțeală în jurul ei însăși, fiind ridicată de vîrtejurile de vînt. Corveta era să fie sorbită de-o trombă marină. BART, E. 275. Alexandru a amețit o lume ca trombele și ciclonii călători. CARAGIALE, N. F. 82. ♦ Vînt în formă de vîrtej, cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o viteză de patru pînă la cincizeci de metri pe secundă. ♦ Coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vînt puternic; vîrtej. Am fi ispitiți să comparăm... înaintarea chirovnicilor prin tromba de fum și de noroi a erupției... cu un episod de asalt. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/4. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. Crîmpeie de cîntece, strigăte, glume și înjurături se ridicau de jos, din fundul vasului, pe tromba de ventilație, pînă sus pe punte. BART, S. M. 96. – Variantă: trómpă (VLAHUȚĂ, O. A. III 138) s. f.
TRÓMPĂ1 s. f. v. trombă.
TRÓMPĂ2, trompe, s. f. 1. Excrescență cărnoasă în formă de tub, constituind prelungirea nasului la elefant, tapir și alte animale.** Organ format prin adaptarea pentru supt a maxilarelor unor insecte. ♦ Canal special servind la eliminarea celulelor sexuale formate în ovar. ♦ (În expr.) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan și faringe. 2. Aparat folosit pentru ventilare sau pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc. 3. (Învechit) Trîmbiță, trompetă. Trompeții începură a sufla în trompe. SANDU-ALDEA, U. P. 127.
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trómpă (organ) s. f., g.-d. art. trómpei; pl. trómpe
trómbă s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trómpă s. f., g.-d. art. trómpei; pl. trómpe
TRÓMBĂ s. 1. v. vârtej. 2. vârtej, (pop.) vântoasă. (O ~ de praf.)
TRÓMPĂ s. (ANAT.) trompa lui Eustache = salpinge. (~ unește urechea medie cu fosele nazale); trompă uterină = oviduct, salpinge. (~ face legătura între ovar și uter.)
TRÓMPĂ s. v. corn, goarnă, trâmbiță, trompetă.
TRÓMBĂ1 s.f. 1. Coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ Coloană de fum, de praf ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. [< fr. trombe].
TRÓMBĂ2 s.f. Instrument muzical de suflat, din alamă, cu tub circular; trompetă. [< it. tromba(clarino)].
TRÓMPĂ s.f. 1. Prelungire cărnoasă în formă de tub a nasului unor animale ca elefantul, tapirul etc. ♦ Organ în formă de tub, adaptat pentru supt, la unele insecte. ♦ Conductă, canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii care face legătura între timpan și faringe. 2. (Tehn.) Aparat folosit pentru evacuarea gazelor dintr-un recipient. 3. (Arhit.) Element de construcție, în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan octogonal. [< fr. trompe, cf. germ. Trumpa].
TRÓMBĂ s. f. 1. coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ în ~ = vertiginos, rapid. ◊ coloană de fum, de praf, ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. (mar.) tub metalic vertical, curbat la partea superioară, prin care se face aerisirea încăperilor de sub punte. (< fr. trombe, it. tromba)
TRÓMPĂ s. f. 1. prelungire cărnoasă a nasului la elefant, tapir etc., pentru prinderea hranei și pentru apărare. ◊ organ adaptat pentru supt, la unele insecte. 2. canal prin care se elimină celulele sexuale formate în ovar; oviduct; salpinx. ♦ Trompa lui Eustache = canal interior al urechii între timpan și faringe. 3. (tehn.) carcasă metalică în care se montează lagărele unui arbore. ◊ aparat de laborator, din sticlă, pentru evacuarea aerului dintr-un recipient. 4. (arhit.) boltă de colț în consolă pentru susținerea unui element în relief față de planul fațadei. ◊ element de construcție, boltă trunchiată, înlesnind trecerea de la un plan pătrat la unul octogonal. (< fr. trompe)
trómbă (-be), s. f.1. Trompetă. – 2. Vîrtej, tub de ventilație a vapoarelor. Ngr. τρόμπα. Eset dubletul lui trompă, s. f. (canal interior; trompetă; Arg., nas), din fr. trompe; der. trompetă (mr. trumbetă), s. f., din fr. trompette (mr. din it. trombetta › ngr. τρουμπέτα); trompet (var. trompetaș), s. m. (trompetist).
TRÓMBĂ ~e f. 1) Vârtej puternic având înălțimea de câteva zeci de metri. 2) Coloană (de fum, zăpadă, apă etc.) ridicată în sus și răsucită de un vânt puternic; trâmbă. 3) mar. Tub prin care se aerisesc încăperile de jos ale unui vapor. /<fr. trombe, it. tromba
TRÓMPĂ ~e f. 1) (la unele mamifere) Organ tubular membranos, care este o prelungire musculară a nasului și servește la pipăit și la apucat. 2) (la unele insecte) Organ bucal pentru supt. 3) Canal de eliminare a ovulelor formate în ovar. 4) Element arhitectural în formă de nișă boltită, situat lângă plafon în ungherele unei încăperi. /<fr. trompe, it. tromba
trombă f. massă de aburi în formă de cilindru sau de con răsturnat, mișcat în vârtej de vânt și care poate dărâma case, desrădăcina arbori, etc.
trombă f. 1. trompă: tromba cu glasul ei lugubru EM.; 2. proboscidă: elefanți cu lungi trombe înarmați GR. AL.
trompă f. 1. țeavă recurbată de aramă ce servă de sunat la vânătoare; 2. trâmbiță: trompa de moarte purtătoare EM.; 3. botul prelungit al elefantului; 4. Arhit. porțiune răsărită a bolții care susține un turnuleț; 5. Anat. trompa lui Eustațiu, conduct ce pune în comunicațiune timpanul urechii cu cavitatea posterioară a foselor nazale.
*trómbă f., pl. e (fr. trombe, it. tromba, d. vgerm. trumba, trumpa. V. trompă, trîmbă, tulumbă). Sorb de apă, colosală coloană de apă care se învîrtește și se rîdică pînă la norĭ pe mare în timpu furtunilor. Trompetă (Rar). Trompă (de elefant, de insect). V. hurtum și hobot).
*trómpă f., pl. e (fr. trompe, d. vgerm. trumpe. V. trombă). Trompetă, trîmbiță (Rar). Trombă, proboscidă, bot (la elefant și la insecte). Arh. Boltă truncheată. Anat. Un conduct interior al urechiĭ. Trompa luĭ Eustațiŭ, un canal p. aer între gură și timpan.
TROMBĂ s. 1. vîrtej, (rar) sul. (O ~ de vînt.) 2. vîrtej, (pop.) vîntoasă. (O ~ de praf.)
trompă s. v. CORN. GOARNĂ. TRÎMBIȚĂ. TROMPETĂ.
TROMPĂ s. (ANAT.) trompa lui Eustache = salpinge. (~ unește urechea medie cu fosele nazale); trompă uterină = salpinge. (~ face legătura între ovar și uter.)
trómbă s. f. în loc. adv. în trombă (franțuzism) Vertiginos, rapid ◊ „Degeaba, nicăieri nici un taxi [...] În sfârșit, unul a binevoit să ne ia străbătând în trombă Parisul [...]” R.lit. 27 XII 84 p. 20. ◊ „Mașina demarează în trombă, face la stânga [...]” R.l. 1 VII 93 p. 11; v. și R.lit. 18 X 84 p. 16, Lit. 21/93 p. 2, Ev.z. 1 XI 93 p. 4 (din fr. [entrer en] trombe)
trompă, trompe s. f. (glum.) 1. nas mare. 2. cordon de aspirator.
trompă de elefant și coaie de nurcă expr. (vulg., glum.) meniu sofisticat.

trompă de elefant și coaie de nurcă dex