trombă definitie

17 definiții pentru trombă

TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe.
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană înaltă de apă de formă conică, ridicată de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu mare iuțeală în jurul ei însăși. ♦ Vânt în formă de vârtej cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o mare viteză; p. ext. coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe.
TRÓMBĂ, trombe, s. f. 1. Coloană de apă de formă conică, care se învîrtește cu mare iuțeală în jurul ei însăși, fiind ridicată de vîrtejurile de vînt. Corveta era să fie sorbită de-o trombă marină. BART, E. 275. Alexandru a amețit o lume ca trombele și ciclonii călători. CARAGIALE, N. F. 82. ♦ Vînt în formă de vîrtej, cu axă verticală sau puțin înclinată și cu o viteză de patru pînă la cincizeci de metri pe secundă. ♦ Coloană de fum, de praf etc. ridicată de un vînt puternic; vîrtej. Am fi ispitiți să comparăm... înaintarea chirovnicilor prin tromba de fum și de noroi a erupției... cu un episod de asalt. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/4. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. Crîmpeie de cîntece, strigăte, glume și înjurături se ridicau de jos, din fundul vasului, pe tromba de ventilație, pînă sus pe punte. BART, S. M. 96. – Variantă: trómpă (VLAHUȚĂ, O. A. III 138) s. f.
TRÓMPĂ1 s. f. v. trombă.
trómbă (vârtej, coloană de apă) s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
trómbă s. f., g.-d. art. trómbei; pl. trómbe
TRÓMBĂ s. 1. v. vârtej. 2. vârtej, (pop.) vântoasă. (O ~ de praf.)
TRÓMBĂ1 s.f. 1. Coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ Coloană de fum, de praf ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. Tub prin care se face ventilația în încăperile de jos ale unui vapor. [< fr. trombe].
TRÓMBĂ2 s.f. Instrument muzical de suflat, din alamă, cu tub circular; trompetă. [< it. tromba(clarino)].
TRÓMBĂ s. f. 1. coloană de apă ridicată în formă de con de vârtejurile de vânt, care o fac să se învârtească cu o mare iuțeală. ♦ în ~ = vertiginos, rapid. ◊ coloană de fum, de praf, ridicată de un vânt puternic; vârtej. 2. (mar.) tub metalic vertical, curbat la partea superioară, prin care se face aerisirea încăperilor de sub punte. (< fr. trombe, it. tromba)
trómbă (-be), s. f.1. Trompetă. – 2. Vîrtej, tub de ventilație a vapoarelor. Ngr. τρόμπα. Eset dubletul lui trompă, s. f. (canal interior; trompetă; Arg., nas), din fr. trompe; der. trompetă (mr. trumbetă), s. f., din fr. trompette (mr. din it. trombetta › ngr. τρουμπέτα); trompet (var. trompetaș), s. m. (trompetist).
TRÓMBĂ ~e f. 1) Vârtej puternic având înălțimea de câteva zeci de metri. 2) Coloană (de fum, zăpadă, apă etc.) ridicată în sus și răsucită de un vânt puternic; trâmbă. 3) mar. Tub prin care se aerisesc încăperile de jos ale unui vapor. /<fr. trombe, it. tromba
trombă f. massă de aburi în formă de cilindru sau de con răsturnat, mișcat în vârtej de vânt și care poate dărâma case, desrădăcina arbori, etc.
trombă f. 1. trompă: tromba cu glasul ei lugubru EM.; 2. proboscidă: elefanți cu lungi trombe înarmați GR. AL.
*trómbă f., pl. e (fr. trombe, it. tromba, d. vgerm. trumba, trumpa. V. trompă, trîmbă, tulumbă). Sorb de apă, colosală coloană de apă care se învîrtește și se rîdică pînă la norĭ pe mare în timpu furtunilor. Trompetă (Rar). Trompă (de elefant, de insect). V. hurtum și hobot).
TROMBĂ s. 1. vîrtej, (rar) sul. (O ~ de vînt.) 2. vîrtej, (pop.) vîntoasă. (O ~ de praf.)
trómbă s. f. în loc. adv. în trombă (franțuzism) Vertiginos, rapid ◊ „Degeaba, nicăieri nici un taxi [...] În sfârșit, unul a binevoit să ne ia străbătând în trombă Parisul [...]” R.lit. 27 XII 84 p. 20. ◊ „Mașina demarează în trombă, face la stânga [...]” R.l. 1 VII 93 p. 11; v. și R.lit. 18 X 84 p. 16, Lit. 21/93 p. 2, Ev.z. 1 XI 93 p. 4 (din fr. [entrer en] trombe)

trombă dex

Intrare: trombă
trompă substantiv feminin
trombă substantiv feminin