troienit definitie

2 intrări

19 definiții pentru troienit

TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1.
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1.
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit cu troiene (de zăpadă); înzăpezit. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. (Mai ales la pers. 3) 1. Tranz. A acoperi cu troiene de zăpadă; a înzăpezi. [Viscolul] astupa drumurile, troienea porțile, ne izbea în piepturi și ne ținea în loc. SADOVEANU, O. VIII 172. Afară era un viscol care troienise străzile. CAMIL PETRESCU, U. N. 40. Afară, viscolul troienea ușa și ferestrele casei. BUJOR, S. 33. Iarna viscolu-l ascult... Troienind cărările. EMINESCU, O. I 123. 2. Refl. A rămîne imobilizat în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. Ne-am troienit?... Iaca! na, și alta acum... ALECSANDRI, T. I 112. 3. Tranz. A acoperi un obiect, îngrămădind ceva peste el. Andrei privește din umbră cum bieții oameni așază racla, cum o troienesc cu flori, îi aprind făclii. GALACTION, O. I 258. ◊ Fig. Soarele spre asfințit Si-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea și uitarea. TOPÎRCEANU, P. 121. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I 216. ♦ A îngrămădi, a aduna la un loc. Troieni-va Teiul floarea-i peste noi. EMINESCU, O. I 101. ◊ Fig. Aleargă-n vînt și-n noapte năuc și sugrumat De gînduri troienite. COȘBUC, P. I 134.
TROIENÍT, -Ă, troieniți, -te, adj. Acoperit sau astupat cu troiene de zăpadă; întroienit, înzăpezit.
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troiení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troieneáscă; ger. troienínd; part. troienít
TROIENÍ vb. 1. v. înzăpezi. 2. v. viscoli.
TROIENÍT adj. 1. v. înzăpezit. 2. v. viscolit.
A TROIENÍ ~ésc tranz. 1) (drumuri sau terenuri) A acoperi cu troiene; a nămeți; a înzăpezi. 2) fig. A acoperi, îngrămădind ceva în cantitați mari deasupra. /Din troian
A SE TROIENÍ mă ~ésc intranz. (despre vehicule sau călători) A se împotmoli în zăpadă; a se înzăpezi. /Din troian
troienì v. 1. a (se) acoperi cu zăpadă: s’a troienit drumul de fier AL. troienind cărările EM.; 2. fig. a albi: necazurile ce troienesc și îmbătrânesc fără de vreme; 3. a acoperi în genere: troieni’va teiul floarea-i peste noi EM.
troienit a. acoperit cu zăpadă: pe câmpul alb și troienit Al.
întroĭenésc și troĭenésc v. tr. (d. troĭan). Acoper cu troĭanu, nămețesc: zăpada a troĭenit casa. V. refl. Mă înțepenesc în troĭan, în zăpadă groasă: trenu s’a întroĭenit. V. împotmolesc și înzăpădesc.
troĭenésc, V. întroĭenesc.
TROIENI vb. 1. a (se) înnămeți, a (se) întroieni, a (se) înzăpezi, a (se) nămeți, (reg.) a (se) omeți. (Drumurile s-au ~ ) 2. a viscoli. (Vîntul ~ zăpada.)
TROIENIT adj. 1. înnămețit, întroienit, înzăpezit, nămețit, (reg.) omețit. (Drum ~.) 2. viscolit. (Zăpadă ~.)
Troieni = Troiani.

troienit dex

Intrare: troienit
troienit adjectiv
Intrare: troieni
troieni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a