troienire definitie

2 intrări

20 definiții pentru troienire

TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1.
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zăpadă); a înzăpezi, a nămeți. ♦ Refl. A rămâne în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. 2. A acoperi un obiect îngrămădind ceva peste el; a forma grămezi, mormane; a îngrămădi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian1.
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a (se) troieni; înzăpezire. [Pr.: tro-ie-] – V. troieni.
TROIENÍ, troienesc, vb. IV. (Mai ales la pers. 3) 1. Tranz. A acoperi cu troiene de zăpadă; a înzăpezi. [Viscolul] astupa drumurile, troienea porțile, ne izbea în piepturi și ne ținea în loc. SADOVEANU, O. VIII 172. Afară era un viscol care troienise străzile. CAMIL PETRESCU, U. N. 40. Afară, viscolul troienea ușa și ferestrele casei. BUJOR, S. 33. Iarna viscolu-l ascult... Troienind cărările. EMINESCU, O. I 123. 2. Refl. A rămîne imobilizat în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. Ne-am troienit?... Iaca! na, și alta acum... ALECSANDRI, T. I 112. 3. Tranz. A acoperi un obiect, îngrămădind ceva peste el. Andrei privește din umbră cum bieții oameni așază racla, cum o troienesc cu flori, îi aprind făclii. GALACTION, O. I 258. ◊ Fig. Soarele spre asfințit Si-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea și uitarea. TOPÎRCEANU, P. 121. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I 216. ♦ A îngrămădi, a aduna la un loc. Troieni-va Teiul floarea-i peste noi. EMINESCU, O. I 101. ◊ Fig. Aleargă-n vînt și-n noapte năuc și sugrumat De gînduri troienite. COȘBUC, P. I 134.
TROIENÍRE, troieniri, s. f. Acțiunea de a troieni; înzăpezire.
troiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 să troieneáscă
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
troiení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienésc, imperf. 3 sg. troieneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troieneáscă; ger. troienínd; part. troienít
troieníre s. f., g.-d. art. troienírii; pl. troieníri
TROIENÍ vb. 1. v. înzăpezi. 2. v. viscoli.
TROIENÍRE s. 1. v. înzăpezire. 2. v. viscolire.
A TROIENÍ ~ésc tranz. 1) (drumuri sau terenuri) A acoperi cu troiene; a nămeți; a înzăpezi. 2) fig. A acoperi, îngrămădind ceva în cantitați mari deasupra. /Din troian
A SE TROIENÍ mă ~ésc intranz. (despre vehicule sau călători) A se împotmoli în zăpadă; a se înzăpezi. /Din troian
troienì v. 1. a (se) acoperi cu zăpadă: s’a troienit drumul de fier AL. troienind cărările EM.; 2. fig. a albi: necazurile ce troienesc și îmbătrânesc fără de vreme; 3. a acoperi în genere: troieni’va teiul floarea-i peste noi EM.
întroĭenésc și troĭenésc v. tr. (d. troĭan). Acoper cu troĭanu, nămețesc: zăpada a troĭenit casa. V. refl. Mă înțepenesc în troĭan, în zăpadă groasă: trenu s’a întroĭenit. V. împotmolesc și înzăpădesc.
troĭenésc, V. întroĭenesc.
TROIENI vb. 1. a (se) înnămeți, a (se) întroieni, a (se) înzăpezi, a (se) nămeți, (reg.) a (se) omeți. (Drumurile s-au ~ ) 2. a viscoli. (Vîntul ~ zăpada.)
TROIENIRE s. înnămețire, întroienire, înzăpezire, nămețire, (reg.) omețire. (~ drumurilor.)
Troieni = Troiani.

troienire dex

Intrare: troieni
troieni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: troienire
troienire substantiv feminin