Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru triumvirat

TRIUMVIR├üT, triumvirate, s. n. (├«n Roma antic─â) ├«n╚Ťelegere privat─â, f─âr─â fundament legal, ├«ntre trei persoane, ├«n scopul cuceririi ╚Öi exercit─ârii puterii politice ├«n stat. [Pr.: tri-um-] ÔÇô Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.
TRIUMVIR├üT, triumvirate, s. n. (├Än Roma antic─â) Form─â de conducere politic─â reprezent├ónd alian╚Ťa a trei conduc─âtori politici ╚Öi militari; persoanele care de╚Ťineau aceast─â conducere. [Pr.: tri-um-] ÔÇô Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.
TRIUMVIR├üT, triumvirate, s. n. (├Än Roma antic─â) Func╚Ťia ╚Öi durata func╚Ťiei de triumvir. ÔÖŽ Fiecare dintre cele dou─â grupuri de c├«te trei b─ârba╚Ťi (primul format din Cezar, Pompei ╚Öi Crasus, al doilea din Octavian, Antoniu ╚Öi Lepidus) care ╚Öi-au ├«mp─âr╚Ťit autoritatea suprem─â a statului, ├«n anul 60 ╚Öi ├«n anul 43 ├«.e.n. (Fig.) O band─â de trei ho╚Ťi vesti╚Ťi domina Moldova... acel triumvirat pr─âda ╚Ťara. RUSSO, S. 176.
triumvirát (tri-um-) s. n., pl. triumviráte
triumvirát s. n. (sil. tri-um-), pl. triumviráte
TRIUMVIR├üT s.n. Func╚Ťia ╚Öi durata func╚Ťiei de triumvir ├«n Roma antic─â. [Pron. tri-um-. / < lat. triumviratus, cf. fr. triumvirat].
TRIUMV├ŹRAT s. n. 1. form─â de conducere ├«n Roma antic─â, ├«ntre anii 60 ╚Öi 43 a. Chr., reprezent├ónd alian╚Ťa a trei conduc─âtori politici ╚Öi militari. 2. (p. ext.) asocia╚Ťie de trei persoane care exercit─â o putere, o influen╚Ť─â. (< lat. triumviratus, fr. triumvirat)
TRIUMVIR├üT ~e n. (├«n Roma antic─â) Form─â de guvern─âm├ónt ├«n care puterea suprem─â era de╚Ťinut─â de trei conduc─âtori politici ╚Öi militari. ÔŚŐ Primul ~ alian╚Ť─â dintre Cezar, Pompei ╚Öi Crassus. /<lat. triumviratus, fr. triumvirat
triumvirat n. 1. func╚Ťiunea triumvirilor; 2. asocia╚Ťiune ilegal─â a trei cet─â╚Ťeni puternici, ├«n Roma antic─â, spre a pune m├óna pe autoritatea suveran─â: ├«nt├óiul triumvirat a fost format de Pompeiu, Cezar ╚Öi Crassu (60 a. Cr.); iar cel dÔÇÖal doilea de Antoniu, Octavian si Lepid (43 a. Cr.).
*triunvir├ít n., pl. e (lat. triumviratus). Func╚Ťiunea de triunvir. Durata aceste─ş func╚Ťiun─ş. Asocia╚Ťiune politic─â de tre─ş ca s─â pun─â m├«na pe putere ├«n vechea Rom─â: triunviratu lu─ş Pompe─ş, Cezar ╚Öi Crasu (la 60 ├«nainte de Hristos), triunviratu lu─ş Octavian, Antoni┼ş ╚Öi L├ępid (la 43 ├«nainte de Hristos).

Triumvirat dex online | sinonim

Triumvirat definitie

Intrare: triumvirat
triumvirat substantiv neutru
  • silabisire: tri-um-