Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

18 defini╚Ťii pentru triumfare

TRIUMF├ü, tri├║mf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie str─âlucit─â, a birui ├«n lupt─â. 2. Fig. A reu╚Öi, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se m├óndri, a jubila ├«n urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. ÔÇô Prez. ind. ╚Öi: triumfez] ÔÇô Din lat. triumphare, fr. triompher.
TRIUMF├üRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruin╚Ť─â str─âlucit─â. [Pr.: tri-um-] ÔÇô V. triumfa.
TRIUMF├ü, tri├║mf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie str─âlucit─â, a birui ├«n lupt─â. 2. Fig. A reu╚Öi, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se m├óndri, a jubila ├«n urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. ÔÇô Prez. ind. ╚Öi: triumfez] ÔÇô Din lat. triumphare, fr. triompher.
TRIUMF├üRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruin╚Ť─â str─âlucit─â. [Pr.: tri-um-] ÔÇô V. triumfa.
TRIUMF├ü, tri├║mf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie, o biruin╚Ť─â. Supt Radu de la Afuma╚Ťi, ei se luptar─â viteje╚Öte pentru drepturile na╚Ťionale ╚Öi triumfar─â. B─éLCESCU, O. I 194. O vorb─â, ╚Öi ╚Ťara era ├«n picioare; ╚Öi trebuia s─â triumfe, c─âci poporul se lupta pentru independen╚Ťa lui. id. ib. 326. 2. Fig. A reu╚Öi, a avea succes; a se impune. Tactica lui triumfase ├«nc─â o dat─â. C. PETRESCU, C. V. 294. Domnule ├«nv─â╚Ť─âtor, ai r─âbdare! zise d├«nsul cu ├«nsufle╚Ťire. Dreptatea trebuie s─â triumfe! REBREANU, R. I 97. E lege ca dreptatea ╚Öi adev─ârul s─â triumfe asupra puterii ╚Öi minciunii. B─éLCESCU, O. I 326. 3. A se m├«ndri, a se f─âli (de pe urma unei victorii); a jubila.
TRIUMF├üRE s. f. (Rar) Faptul de a triumfa; biruin╚Ť─â, ├«nvingere. Dintr-├«n╚Öii timpii grei s─â fac─â oaste, Ce-n triumfarea cauzei omenirii S─â-nving─â sau s─â cad─â pr─âzi pieirii. NECULU╚Ü─é, ╚Ü. D. 27.
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă
triumfáre (tri-um-) s. f., g.-d. art. triumfắrii
triumfá vb. (sil. tri-um-), ind. prez. 1 sg. triúmf, 3 sg. și pl. triúmfă
triumfáre s. f. (sil. tri-um-), g.-d. art. triumfării
TRIUMFÁ vb. (livr.) a jubila. (Eu mă necăjeam, iar ea ~.)
TRIUMFÁ vb. I. intr. 1. A birui, a învinge. 2. (Fig.) A reuși, a ieși învingător. 3. A se mândri cu o izbândă, a jubila. [Pron. tri-um-, p.i. triúmf, 3,6 -fă. / < lat. triumphare, cf. fr. triompher].
TRIUMFÁRE s.f. (Rar) Faptul de a triumfa; izbândă strălucită. [< triumfa].
TRIUMFÁ vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuși, a ieși învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat. triumphare, fr. triompher)
A TRIUMF├ü tri├║mf intranz. 1) A repurta un triumf; a birui cu succes. 2) A ├«ncerca o mare satisfac╚Ťie ├«n urma unui triumf; a se bucura nespus; a jubila. 3) fig. A intra ├«n drepturi; a fi recunoscut. Adev─ârul a triumfat. [Sil. tri-um-] /<lat. triumphare, fr. triompher
triumf├á v. 1. a ob╚Ťine onorurile triumfului; 2. fig. a ├«nvinge ├«n r─âsboiu; 3. a izb├óndi: a triumfa asupra du╚Ömanilor s─âi; 4. fig. a ├«nvinge: a triumfa de o dificultate; 5. a fi foarte mul╚Ťumit, a se m├óndri cu o izb├ónd─â.
2) tri├║nf, ╚Öi -├ęz, a -├í v. intr. (lat. triumphare). Intru ├«n triunf: Tra─şan a triunfat la Roma. ├Änving cu mare glorie: Cezar a triunfat asupra Galilor. Fig. ├Änving moralmente: a triunfa asupra du╚Ömanilor t─â─ş. M─â bucur de nenorocirea adversarulu─ş: a triunfa de nenorocirea du╚Ömanulu─ş. ÔÇô Fals triumf.
TRIUMFA vb. (livr.) a jubila. (Eu m─â nec─âjeam, iar ea ~.)

Triumfare dex online | sinonim

Triumfare definitie

Intrare: triumfa
triumfa verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: tri-um-
triumfa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: triumfare
triumfare substantiv feminin
  • silabisire: tri-um-