TRISÉCȚIE s. f. v. trisecțiune.

TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Diviziune în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisecție s. f.] – Din fr. trisection.

TRISÉCȚIE s. f. v. trisecțiune.

TRISECȚIÚNE, trisecțiuni, s. f. Împărțire în trei părți egale. [Pr.: -ți-u-. – Var.: trisécție s. f.] – Din fr. trisection.

trisecțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni

trisécție s. f., pl. trisécții

trisecțiúne s. f. (si1. -ți-u-), g.-d. art. trisecțiúnii; pl. trisecțiúni

TRISÉCȚIE s.f. v. trisecțiune.

TRISECȚIÚNE s.f. Împărțire în trei părți egale. ♦ Trisecțiunea unghiului = problemă celebră, pusă în antichitate, privind împărțirea unui unghi cu rigla și compasul în trei părți egale. [Pron. -ți-u-, var. trisecție s.f. / < fr. trisection].

TRISECȚIÚNE s. f. împărțire în trei părți egale. ♦ ă unghiului = problemă, pusă în antichitate, privind împărțirea unui unghi cu rigla și compasul în trei părți egale. (< fr. trisection)