TRÍPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.

TRÍPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.

tríplum (muz.) s. n.

TRÍPLUM s. n. (muz.) vocea superioară a unei piese polifonice în trei voci, în sec. XII – XIII. (< lat. triplum)

triplum (cuv. lat. „triplu”) 1. Denumire dată vocii (2) superioare (a treia) în compozițiile polifonice* la trei voci, din sec. 12. T. apare o dată cu primele lucrări de musica mensurata* atașându-se organum*-ului (în Ars antiqua*). T. era situat deasupra motetus-ului (în motetele* polif.) sau deasupra duplum-ului (în conductus* și organum*). 2. Contrapunct* ranversibil (răsturnabil*) la trei voci.