Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
8 definiții pentru trincă
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. – Din it. trinca.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza trinchetului unei nave cu pânze. – Din it. trinca.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pînza cea mai de jos a trinchetului. Focul și trinca fluturau pe straiuri, gata să se întindă în bătaia vîntului. TUDORAN, P. 393.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
tríncă s. f., g.-d. art. tríncii; pl. trinci
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
tríncă s. f., g.-d. art. tríncii, pl. trinci
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
TRÍNCĂ s. f. velă pătrată învergată la baza arborelui trichet. ◊ vergă de susținere a acestei vele. (< it. trinca)
- sursa: MDN '00 2000
- permalink
tríncă s. f. – Trinchet, pînză de trinchet. Sp. trinca, fără îndoială prin mijlocire orientală.
- sursa: DER 1958-1966
- permalink
trincă definitie
trincă dex
Intrare: trincă
trincă
substantiv feminin