trimete definitie

2 intrări

22 definiții pentru trimete

TRIMÉTE vb. III v. trimite.
TRIMÍTE, trimít, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere.
TRIMÉTE vb. III v. trimite.
TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere.
TRIMÉTE vb. III v. trimite.
TRIMÍTE, trimít, vb. III. Tranz. 1. (Și în forma trimete) A dispune (printr-un ordin sau printr-o rugăminte) ca cineva să se ducă undeva. Talpa-iadului, cum aude despre această minunăție, trimite slujnica degrabă să-i cheme femeia. CREANGĂ, P. 96. În zadar ca s-o mai cate tu trimiți în lume crainic. EMINESCU, O. I 83. Obștea ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S. I 139. Am vorbit cu doi feciori Să-mi trimită pețitori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. (Absol.) Auzind împăratul că este la un sat aproape un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme. ISPIRESCU, L. 1. Am trimis după doctor. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. (Familiar) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau în rai) = a ucide. Oricum a fi, sînt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap. ALECSANDRI, T. I 206. A trimite (pe cineva) la plimbare = a nu sta de vorbă cu cineva, a refuza o convorbire cu cineva; a da pe ușă afară, p. ext. a concedia din slujbă. A fost prins și trimis la plimbare. PAS, Z. I 286. A trimite (pe cineva) la dracul (sau de la dracul la tată-său) v. drac (1). A trimite (pe cineva) în gura tunului v. gură (II 2). A trimite (pe cineva) la urmă = a trimite pe cineva (escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Guvernul găsise mijlocul să scape de unii dintre muncitorii care se bucurau de încrederea tovarășilor lor și erau mai hotărîți în luptă: îi trimetea la «urmă». PAS, Z. IV 216. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) proces. A trimite (pe cineva) la închisoare (la temniță, la ocnă sau la sare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. Tîlharii au fost trimiși la sare. PAS, Z. I 162. Nu era vorbă de nimic altă decît de a trimite la ocnă pe șese beceri. NEGRUZZI, S. I 287. ♦ A dispune ca un vehicul să plece cu o destinație precisă. Dacă vrea boierul să mergem la dînsul, apoi să trimeată căruța după noi. SBIERA, P. 264. Îndată le-au trimes un caic spre ajutor. DRĂGHICI, R. 11. 2. A delega, a alege (într-un organ reprezentativ sau de conducere). Alegerile vor da putința maselor să trimită în fruntea organelor locale ale puterii de stat zeci și zeci de mii de gospodari pricepuți. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2797. 3. A îndrepta (pe cineva) să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. Mi-aș permite asemenea să trimit pe d. Panu la articolul meu «Mișcarea literară și științifică». GHEREA, ST. CR. III 152. 4. (În credințele mistice, despre divinități sau alte forțe supranaturale) A face să vie, să se arate, să se manifeste. El pricepe visul că-i trimis de la profet. EMINESCU, O. I 144. Dumnezeu... a trimis ploaie și vînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o destinație anumită. V. expedia. Trimit banii, cu care n-am ce face, pe două adrese cunoscute. CAMIL PETRESCU, U. N. 380. Plecă și-mi trimise o cafea cu lapte și două cornuri. DELAVRANCEA, H. T. 67. Îmi trimisese drăguța doi cozonaci calzi de paști. ALECSANDRI, T. I 382. Măi bădiță, de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Fig. Ea-i trimite un zîmbet discret de prietenie și de încurajare. VLAHUȚĂ, O. A. III 65. Cucule, pasere sură, Să nu-mi cînți pe arătură, Ci să-i cînți mîndrei pe șură, Să-mi trimit-un pic de gură. HODOȘ, P. P. 41. Măi bădiță, bădișor, Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor. JARNÍK-BÎRSEAMU, D. 116. 6. Fig. A transmite prin cineva vești, porunci; a face cuiva o comunicare prin cineva. Vorbă mi-a trimis mîndra Să mă mai duc pe la ea. ANT. LIT. POP. I 148. ◊ Expr. A trimite (cuiva) sănătate = a ura (cuiva) sănătate prin intermediul altuia. – Prez. ind. și: (regional) trimíț (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405). – Forme gramaticale: perf. s. trimisei, part. trimis. - Variante: triméte, trămíte (ODOBESCU, S. II 511) vb. III.
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimís
trimíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. trimítă; ger. trimițând; part. trimís
TRIMÍTE vb. 1. (înv. și pop.) a mâna. (L-am trimis la cumpărături.) 2. v. porni. 3. v. expedia. 4. a adresa, a expedia, a scrie, (reg.) a mâna. (Cui i-ai trimis scrisoarea?) 5. v. înainta. (A trimite o cerere unei instituții.)
trimíte (-t, -mís), vb. – A dispune ca cineva să se ducă undeva, a mîna. – Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat trămete, înv. trămite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittĕre (Pușcariu 1763; REW 8849), cf. v. it. tramettere, prov., cat. trametre. – Der. trimis (var. trimes), s. n. (sol, delegat, împuternicit); trimițător, adj. (expeditor; s. n., transmițător); trimițătură, s. f. (înv., trimitere).
A TRIMÍTE trimít tranz. 1) (persoane) A face să se ducă (printr-o rugăminte, hotărâre sau dispoziție). ~ după apă. ~ la învătătură.~ (pe cineva) pe lumea cealaltă (sau în rai) a ucide; a omorî. ~ (pe cineva) în judecată a da în judecată; a intenta un proces împotriva cuiva. 2) (persoane) A face să se adreseze (la o sursă oarecare). ~ la un articol de revistă. 3) (obiecte) A face să ajungă la destinație (pe o cale anumită sau prin intermediul cuiva); a expedia. ~ un colet prin poștă. 4) (despre divinități) A face să apară în mod miraculos. /<lat. tramittere
trimite (trimete) v. 1. a ordona cuiva să meargă undeva: a trimite copiii la școală; 2. a dispune ca un lucru să fie transportat undeva: a trimite o scrisoare. [Vechiu-rom. trămeate = lat. TRAMITTERE].
trimét, -més, a -méte v. tr. (vechĭ tremet, tremit, trimit și trămet, d. lat. tramĭtto, -mĭttĕre, din trans, dincolo, și mítto, trimet; it. traméttere, pv. trametre. – Să trimeată. V. transmít. Poruncesc să se ducă undeva: a trimete copiiĭ la școală, sluga în tîrg. Poruncesc să fie dus, expediez: a trimete vitele la păscut, scrisorile la poștă, darurĭ cuĭva. Fig. A trimete pe lumea cea-laltă (Iron.), a ucide. A trimete la plimbare (Iron.), a congedia, a spune să plece, a alunga. A trimete după cineva, a trimete să-l cheme. A trimete vorbă, a trimete pe cineva să-ĭ spună cuĭva ceva, a-ĭ comunica. – În vest -meț, să trimeață, în nord -măt, să -mată. Vechĭ trimeș, trimiș, azĭ numaĭ trimeséĭ. Part. fem. trimeasă, în nord -masă, fals -mesă, precum e fals azĭ și trimit, care e un neol. după admit.
TRIMITE vb. 1. (înv. și pop.) a mîna. (L-am ~ la cumpărături.) 2. a porni. (I-a ~ cu greu la drum.) 3. a expedia, (reg.) a mîna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 4. a adresa, a expedia, a scrie, (reg.) a mîna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 5. a adresa, a expedia, a înainta. (A ~ o cerere unei instituții.)
trimíte în loc. vb. a trimite pe cineva după țigări ♦ 1. (arg. stud.) A se dovedi superior cuiva ◊ „La comunicarea de azi, X l-a trimis după țigări pe Y.” ♦ 2. (arg. sportiv) A dribla un jucător cu mingea ◊ „X a trimis după țigări fundașul central.” (C. Lupu în LL 3/72 p. 350)
a trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa expr. (livr.) a purta (pe cineva) pe drumuri.
a trimite (pe cineva) la origini expr. a înjura (pe cineva) de mamă.
a trimite (pe cineva) la plimbare expr. 1. a da (pe cineva) afară 2. a refuza să stea de vorbă cu cineva, la solicitarea acestuia
a trimite avion expr. (deț.) a trimite un mesaj dintr-o celulă în alta sau dintr-un penitenciar în altul (prin gardian, prin alfabetul Morse, printre gratii, prin deținuții transferați etc.).
a trimite pe cineva după țigări expr. 1. (stud.) a fi superior cuiva. 2. (în fotbal) a-și dribla adversarul.
a trimite pe cineva la urmă expr. (intl.) 1. a da pe cineva pe mâna poliției. 2. a înjura pe cineva de mamă.
a trimite pe cineva pe lumea cealaltă expr. a omorî, a asasina.

trimete dex

Intrare: trimite
trimete verb grupa a III-a conjugarea a X-a
trimite verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: trimețe
trimețe