TRIGLÍF, triglife, s. n. Element decorativ al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră, ornată cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe.

TRIGLÍFĂ s. f. v. triglif.

TRIGLÍF, triglife, s. n. Ornament al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din piatră cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale). [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe.

TRIGLÍFĂ s. f. v. triglif.

TRIGLÍF, triglife, s. n. (Arhit.) Ornament al frizei dorice (care se repetă la intervale egale). – Variante: triglífă, trigrífă (GHICA, S. 652) s. f.

TRIGLÍFĂ s. f. v. triglif.

TRIGRÍFĂ s. f. v. triglif.

triglíf (tri-glif) s. n., pl. triglífe

triglíf s. n. (sil. -glif), pl. triglífe

TRIGLÍF s.n. Ornament al frizei unei coloane dorice, care separă metopele între ele. [Var. triglifă s.f. / < fr. triglyphe, cf. gr. triglyphos – de trei ori cizelat].

TRIGLÍFĂ s.f. v. triglif.

TRIGLÍF s. n. ornament al frizei unei coloane dorice, cu trei ramuri verticale, care separă metopele între ele. (< fr. triglyphe)

TRIGLÍF ~e n. arhit. Element ornamental constând dintr-o placă dreptunghiulară de piatră cu trei creste în relief, care se repetă la intervale egale. /<fr. triglyphe

triglifă f. Arhit. ornament al frizei dorice.

*triglíf n., pl. e (vgr. triglyphon, d. treîs, treĭ, și glýpho, scobesc, sculptez. V. gliptic). Arh. Un ornament cu treĭ șanțurĭ verticale la friza dorică. V. metopă.