tricou definitie

18 definiții pentru tricou

TRICÓ s. n. v. tricou.
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou (mai ales la sportivi). [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot.
TRICÓ s. n. v. tricou.
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot de bumbac sau de lână, care acoperă jumătatea de sus a corpului și care se poartă ca o cămașă sau ca un maiou. [Var.: tricó s. n.] – Din fr. tricot.
TRICÓ s. n. v. tricou.
TRICÓU, tricouri, s. n. Obiect de îmbrăcăminte făcut din tricot, care acoperă partea de sus a corpului și care, de obicei, se poartă pe piele. Matei Sărățeanu, în costumul unei echipe celebre de fotbal, cu genunchii goi și tricoul vărgat alb și portocaliu. C. PETRESCU, Î. II 216. Băiețași și fetițe în tricouri roșii și albastre, zbenguindu-se la soare. I. BOTEZ, ȘC. 207. – Variantă: tricó (GHICA, S. 216) s. n.
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
tricóu (obiect) s. n., art. tricóul; pl. tricóuri
TRICÓU s. v. maiou.
TRICÓ s.n. v. tricou.
TRICÓU s.n. Obiect de îmbrăcăminte din tricot, care acoperă partea de sus a corpului, purtându-se pe piele. [Var. trico s.n. / < fr. tricot].
TRICÓU s. n. cămașă, bluză tricotată, purtată mai ales de sportivi. (< fr. tricot)
tricóu (-uri), s. n.1. Tricot, împletitură din ochiuri. – 2. Jerseu, pulover, gen de împletitură. – Mr. trico. Fr. tricot; pentru teminație, cf. cadou, carou. – Der. tricota, vb. (a împleti), din fr. tricoter; tricotaj, s. n. (împletitură), din fr. tricotaje.
TRICÓU ~ri n. 1) Articol de lenjerie tricotat, care se îmbracă direct pe corp, acoperind partea lui superioară. /<fr. tricot
tricou n. țesătură în formă de ochiuri (= fr. tricot).
împletitúră f., pl. ĭ. Lucru împletit, ca cĭorapiĭ și alte articule de îmbrăcăminte, coșurile, pălăriile de paĭe ș. a. – Vechĭ pletitură. – Barbarizmu fr. tricoŭ orĭ tricotaj e inutil odată ce avem acest cuv.
*tricóŭ n., pl. urĭ (fr. tricot). Barb. Împletitură (de ață, cum e cĭorapu).
TRICOU s. maiou.

tricou dex

Intrare: tricou
tricou substantiv neutru
trico subst.