Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru tricolici

PRICOL├ŹCI, pricolici, s. m. (├Än supersti╚Ťii) Duh r─âu ├«n care se presupune c─â se transform─â unii oameni (mai ales dup─â moarte) ╚Öi care ia ├«nf─â╚Ťi╚Öarea unor animale. ÔÖŽ P. gener. Strigoi. ÔÖŽ Epitet dat unui copil neast├ómp─ârat. ÔÇô Et. nec.
PRICOL├ŹCI, pricolici, s. m. (├Än supersti╚Ťii) Duh r─âu ├«n care se presupune c─â se transform─â unii oameni (mai ales dup─â moarte) ╚Öi care ia ├«nf─â╚Ťi╚Öarea unor animale. ÔÖŽ P. gener. Strigoi. ÔÖŽ Epitet dat unui copil neast├ómp─ârat. ÔÇô Et. nec.
PRICOL├ŹCI, pricolici, s. m. (├Än supersti╚Ťii) Om (viu sau mort) care se preface noaptea ├«n lup sau ├«n c├«ine, pricinuind rele celor pe care-i ├«nt├«lne╚Öte. V. strigoi, v├«rcolac, moroi. Stafii ╚Öi pricolici n-am v─âzut niciodat─â. GALACTION, O. I 45. ÔÇô Variant─â: tricol├şci (ALECSANDRI, T. 509) s. m.
TRICOL├ŹCI s. m. v. pricolici.
pricol├şci s. m., pl. pricol├şci, art. pricol├şcii
pricol├şci s. m., pl. pricol├şci, art. pricol├şcii
PRICOL├ŹCI s. v. v├órcolac.
PRICOL├ŹCI s. v. licurici, pici, prichindel, pu╚Öti, stafie, strigoi, ╚Ť├ónc.
pricol├şci (pricol├şci), s. m. ÔÇô Strigoi, duh r─âu care ia ├«nf─â╚Ťi╚Öarea de lup. ÔÇô Var. tricolici, pricolic. Origine necunoscut─â. Apar╚Ťine unei mitologii populare foarte r─âsp├«ndite, cf. germ. Werwolf, fr. loup-garou, care ajunge pentru a convinge c─â ├«n ultima parte a cuv├«ntului trebuie s─â vedem ngr. ╬╗߯╗¤░╬┐¤é ÔÇ×lupÔÇŁ. Prima parte r─âm├«ne nesigur─â; gr. ╬ޤü╬»╬ż ÔÇ×p─ârÔÇŁ (Scriban) este improbabil─â fonetic ╚Öi dificil─â semantic; ¤Ç¤ü╬»¤░¤î¤é ÔÇ×amar, tristÔÇŁ convine fonetic, dar nu ╚Öi ├«n privin╚Ťa sensului. Leg─âtura cu rom. v├«rcolac (Tiktin) nu este sigur─â. Din rom. provine mag. pirkorics (Edelspacher 24).
PRICOL├ŹCI ~ m. 1) (├«n supersti╚Ťii) Om (viu sau mort) despre care se crede c─â se preface noaptea ├«n lup sau ├«n c├óine. 2) reg. Copil vioi ╚Öi zburdalnic. /Orig. nec.
tricol├şci s.m. (pop.) 1. om posedat, lunatic, demoniac; om pref─âcut ├«n lup sau ├«n alt─â fiar─â; pricolici. 2. (fig.) b─âiat mic ╚Öi obraznic.
pricoliciu m. mort pref─âcut ├«n fiar─â, mai ales ├«n lup (v. v├órcolac): doar ├«n cale ╚Ťi-a e╚Öit pricoliciu afurisit POP.; coada pricolicilor, plant─â cu florile mici alb-g─âlbui, cultivat─â ca decorativ─â (Spiraea aruncus). [Mold. tricoliciu: origin─â necunoscut─â].
tricoliciu m. Mold. 1. V. pricoliciu: e vrÔÇÖo tab─âr─â de care sau un rond de tricolici? AL.; 2. fig. b─âiat mic ╚Öi obraznic. [╚śi pricoliciu: origin─â necunoscut─â].
pricol├şc─ş, V. tricolic─ş.
tricol├şc─ş (est) ╚Öi pricol├şc─ş m. (gr. thrix, trih├│s, p─âr, ╚Öi l├Żkos, lup. D. rom. vine ung. pirkorics). ├Än credin╚Ťele populare, posedat, demoniac, lunatic, om vi┼ş pref─âcut ├«n lup or─ş ╚Öi ├«n alt─â fear─â (V. moro─ş, strigo─ş, v├«rcolac). Coada pricolicilor. V. coad─â.
pricolici s. v. LICURICI. PICI. PRICHINDEL. PU╚śTI. STAFIE. STRIGOI. ╚Ü├ÄNC.
PRICOLICI s. (MITOL. POP.) vîrcolac.
tricol├şci, s.m. ÔÇô v. v├órcolac.
tricol├şci, s.m. ÔÇô (mit.) v. v├órcolac.
TRICOLICI subst. 1. ÔÇô vornic, 1481 (Dm 57). 2. Prob. Tricolescu (Dm; Ur XVIII 72).

Tricolici dex online | sinonim

Tricolici definitie

Intrare: pricolici
tricolici admite vocativul substantiv masculin
pricolici substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Tricolici
Tricolici