tribut definitie

12 definiții pentru tribut

TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.
TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.
TRIBÚT, tributuri, s. n. (Învechit) Birul pe care-l impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la epoci fixe. V. haraci. Pe tronul Moldovei, după ce și-l cumpărase cu un tribut îndoit și cu pîraie de sînge romînesc, domnea... Petru cel Șchiop. HASDEU, I. V. 179. În fiecare an un slujbaș al Porții va veni în Țara Romînească ca să primească tributul. BĂLCESCU, O. I 228. ◊ Fig. În fiecare seară trebuie... să-i plătesc tributul de basme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 27. Ipocrizia este tributul ce plătește viciul virtuții. BOLLIAC, O. 261. ◊ Expr. A da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la o operă (bună). Să aibă în sfîrșit răgaz neamurile să-și aducă fiecare tributul de bine la progresul umanității. SADOVEANU, E. 32.
tribút s. n., pl. tribúturi
tribút s. n., pl. tribúturi
TRIBÚT s. (IST.) 1. bir, (înv.) nevoie. (A refuzat să plătească ~ turcilor.) 2. haraci, (impr.) peșcheș. (~ anual.)
TRIBÚT s.n. 1. Birul pe care era obligat să-l plătească un popor învins unei puteri cuceritoare. 2. Obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. [< fr. tribut, lat. tributum].
TRIBÚT s. n. 1. obligație în bani impusă unui popor învins de către cuceritor; bir; impozit plătit de către provincii împăraților în antichitate și în evul mediu. 2. obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ a-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. (< fr. tribut, lat. tributum)
TRIBÚT ~uri n. 1) înv. Dare în bani percepută de către domnitori pentru Poarta Otomană; bir. 2) fig. Concesie spirituală impusă de circumstanțe. A plăti ~ modei. /<lat. tributum, fr. tribut
tribut n. 1. ceea ce o țară plătește alteia în semn de dependență (v. haraciu); 2. ceea ce se dă: fluviile aduc tributul lor mării; 3. fig. ceea ce e dator a face, a îndura: a plăti tributul morții.
*tribút n., pl. e și urĭ (lat. tributum, d. tribúere, a da. V. atribut). Bir plătit de o țară supusă alteĭa maĭ puternice (odinioară haracĭ). La Romanĭ, biru provinciilor imperiale. Fig. Ceĭa ce daĭ de voĭe saŭ de nevoĭe: fluviile daŭ tribut măriĭ, mĭ-am dat tributu subscriind o sută de francĭ pentru săracĭ, fie-care om dă tribut morțiĭ.
TRIBUT s. (IST.) 1. bir, (înv.) nevoie. (A refuzat să plătească ~ turcilor.) 2. haraci, (impr.) peșcheș. (~ anual.)

tribut dex

Intrare: tribut
tribut substantiv neutru