trib definitie

16 definiții pentru trib

TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare economică și social-politică primitivă, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus.
TRIB, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus.
TRIB, triburi, s. n. Formă de organizare în societatea primitivă fără clase, constînd dintr-o grupare de familii unite între ele prin legături de înrudire, avînd o limbă și credințe comune și fiind supuse autorității unui șef ales dintre ele. Totul pare că se petrece undeva într-un ținut african, unde membrii unui trib ar îndeplini un straniu și primejdios ritual. BOGZA, C. O. 302.
trib s. n., pl. tríburi
trib s. n., pl. tríburi
TRIB s. v. neam.
TRIB s.n. 1. Formă de organizare a societății primitive, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii reunite între ele prin legături de înrudire, care trăiau pe un teritoriu propriu, aveau o limbă și credințe comune și erau supuse autorității unui șef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Seminție, gintă, neam. ♦ Populația fiecărui district în Roma antică. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].
TRIB1 s. n. 1. formă de organizare economică și social-politică a societății primitive, dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, reunite pe baza comunității teritoriului și supuse autorității unui șef unic. 2. (la unele popoare din ant.) seminție, gintă, neam. ◊ (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri înrudite. (< lat. tribus, fr. tribu)
-TRIB2 elem. tribo-.
TRIBO-, -TRÍB elem. „frecare, fricțiune”, „strivire, zdrobire”. (< fr. tribo-, -tribe, cf. gr. tribos, tripsis)
TRIB ~uri n. 1) Formă de organizare economică și socială, specifică comunei primitive și caracterizată prin legături de rudenie, prin comunitate de limbă și de teritoriu și prin conducător ales. 2) fig. Familie numeroasă. /<lat. tribus, fr. tribe
trib n. 1. seminție, una din diviziunile poporului la vechii Evrei, Greci; 2. urmașii fiecăruia din fii lui Iacob: tribul lui Levi; 3. popor mic în raport cu o națiune mare din care face parte: triburile arabe; 4. număr mare de inși din aceeaș familie.
*trib n., pl. urĭ (lat. tribus, f.; fr. tribu, f.). Seminție, împărțire a unuĭ popor compusă din maĭ multe familiĭ înrudite: în Atica aŭ fost patru, apoĭ zece, apoĭ treĭ-spre-zece triburĭ, ĭar în Roma treĭ-zecĭ și treĭ. La Jidanĭ, posteritatea fie-căruĭa din ceĭ doĭ-spre-zece patriarhĭ: tribu luĭ Ĭuda. Popor mic, ceată de familiĭ: triburile sălbatice din centru Africiĭ. Șt. nat. În clasificare, diviziune care vine după familie. V. laĭe, șatră.
TRIB s. neam, seminție, (înv. și pop.) sămînță. (Din ~ hunilor.)
-TRIB „care zdrobește, care freacă, care transportă”. ◊ gr. tribos „frecare, zdrobire; cale, drum” > fr. -tribe, engl. id., germ. -trib > rom. -trib.
trib, triburi s. n. (intl.) 1. bandă, grup. 2. șatră.

trib dex

Intrare: trib (suf.)
trib suf.
Intrare: trib (subst.)
trib subst. substantiv neutru