trișcă definitie

2 intrări

14 definiții pentru trișcă

TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec.
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. – Et. nec.
TRÍȘCĂ, triște, s. f. Fluier scurt (de paltin, de trestie sau de soc) avînd, la capătul prin care se suflă, numai o mică deschizătură lunguiață. Asculta mugetul tunurilor și trișca lui Vatamanu, pe prispă. CAMILAR, N. I 422. Mi se pare că adie din vale un zvon de trișcă. SADOVEANU, V. F. 26. Să mai ascult, pe gînduri, doina, trișca de la tîrlă. VLAHUȚĂ, P. 47. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; țurloi. Clarinetul se schimba în trișcă de cimpoi, flautul în bucium de munte. HOGAȘ, H. 44.
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
tríșcă s. f., g.-d. art. tríștei; pl. tríște
TRÍȘCĂ s. (MUZ.) (prin Olt.) totâlcă. (A cânta din ~.)
tríșcă (-ște), s. f. – Fluier, tilincă. – Var. strișcă. Creație expresivă, cf. tilincă, tilișcă, și paralelismul cu flișcă, frișcă. Legătura cu sl. trŭsti „trestie” sau sl. trĕštiti „a suna” (Tiktin) este îndoielnică. – Der. trișcar, s. m. (persoană care cîntă din trișcă); trulișcă, s. f. (Trans., fluier).
TRÍȘCĂ ~te f. 1) Instrument muzical asemănător cu fluierul, dar fără găuri. 2) Fiecare dintre fluierele cimpoiului; țurloi. /Orig. nec.
trișcă f. Mold. fluieraș de trestie (astupat la capătul prin care se suflă) cu sunetul tare și ascuțit: trișca dela târlă. [Cf. slav. TRŬSTĬ, trestie].
tríșcă f., pl. ște, ștĭ (rudă cu treasc și cu rut. trisk, pîrîĭală. Cp. și cu vsl. trŭstĭ, troska, trestie). Fluĭeraș copilăresc de pană de gîscă saŭ de cotor de frunză de dovleac ș. a. Fluĭer primitiv de paltin cu șase găurĭ fără dop. (V. trulișcă, tilincă). Nord. Beschie verticală de tăĭat grinzile în lung. – Și strișcă.
TRIȘCĂ s. (MUZ.) (prin Olt.) totîlcă. (A cînta din ~.)
tríșcă, triște, s.f. – Instrument muzical de suflat, specific păstoresc, asemănător cu un fluier fără găuri: „Au o lungime de 15-20 cm și sunt din lemn de cireș. Păcurarii suflă din ele tot timpul zilei, când umblă cu oile la nedeie” (Morariu, 1937: 178). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă, cf. tilincă (DER).
tríșcă, triște, s.f. – Instrument muzical de suflat, specific păstoresc, asemănător cu un fluier fără găuri: „Au o lungime de 15-20 cm. și sunt din lemn de cireș. Păcurarii suflă din ele tot timpul zilei, când umblă cu oile la nedeie” (Morariu 1937: 178). – Creație expresivă, cf. tilincă (DER).
TRIȘCĂ subst. 1. Trișcu fam., olt. (Hur 101; AO VII 227). 2. Cf. Triștiu, Ioan, act. 3. Prob. Treașcă, Șt. (Sur XIV).

trișcă dex

Intrare: trișcă
trișcă substantiv feminin
Intrare: Trișcă
Trișcă