TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie.

TREZÍE, trezii, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme, care este treaz; veghe. 2. Stare a celui care este cu mintea limpede, care nu este beat. – Treaz + suf. -ie.

TREZÍE, trezii, s. f. 1. Starea celui care este treaz, care nu doarme; veghe. Mult mai ține apăsarea și greutatea pe somnul și trezia fiecăruia? DUMITRIU, N. 194. Mi s-ar fi arătat semn în vis sau în trezie. SADOVEANU, O. VIII 249. Cugetam... cu privirea ațipită pe lunecarea grăbită a undelor... și cumpănindu-mă pe hotarele dintre somn și trezie. HOGAȘ, M. N. 62. 2. Starea celui care e cu mintea limpede, care nu e amețit de băutură. Alei! doamne din domnie! Ieri ai fost dat la beție; Astăzi veniși la trezie, Dar n-ai prins la cuminție. ALECSANDRI, P. P. 208.

trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile

trezíe s. f., art. trezía, g.-d. art. trezíei; pl. trezíi, art. trezíile

TREZÍE s. 1. nesomn, veghe, (livr.) vigilitate, (rar) veghere. (Stare de ~.) 2. v. veghe.

Trezie ≠ beție, somn, vis

TREMAT(O)-, -TRÉMĂ, -TREZÍE elem. „orificiu”. (< fr. trémat/o/-, -tréme. -trésie, cf. gr. trema, -atos)

-TREZÍE elem. tremat(o)-.

TREZÍE f. 1) Stare a unei persoane care nu doarme; veghe. * În ~ aievea. 2) Stare de om treaz. 3) fig. Stare de om cu mintea trează; stare de om lucid. [G.-D. treziei] /treaz + suf. ~ie

trezie f 1. starea celui treaz: ce face la beție, se căește la trezie PANN; 2. (moment de) deșteptare: când era pe trezie. [Vechiu-rom. trezvie (v. treaz)].

trezíe f. (d. treaz). Rar. Starea saŭ timpu omuluĭ treaz (nebeat orĭ neadormit). – Vechĭ trezvíe (infl. de vsl. trĭezvŭ).

TREZIE s. 1. nesomn, veghe, (livr.) vigilitate, (rar) veghere. (Stare de ~.) 2. priveghere, veghe, (înv. și reg.) priveghi, (reg.) privegheală. (~ lui n-a durat mult.)

-TREZIE „orificiu, gaură”. ◊ gr. tresis „perforație, gaură” > fr. -trésie, germ. id. it. -tresia > rom. -trezie.