TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. 2. Numele mai multor plante graminee cu tulpina înaltă, asemănătoare cu trestia (Calamagrostis). [Pr.: -ti-oa-] – Trestie + suf. -ioară.

TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. 2. Numele mai multor plante graminee cu tulpina înaltă, asemănătoare cu trestia (Calamagrostis). [Pr.: -ti-oa-] – Trestie + suf. -ioară.

TRESTIOÁRĂ, trestioare, s. f. 1. Diminutiv al lui trestie. Vede... frageda trestioară după vînturi cum se pleacă. CONACHI, P. 262. La casa cu trestioară, Trage Năiță să moară. TEODORESCU, P. P. 288. M-oi face mai bine Ca să scăp de tine, Trestioară-n baltă, Subțire și naltă. ALECSANDRI, P. P. 8. ◊ (Metaforic) Întîlnii o fețișoară, cu cosița gălbioară, Cu mijloc de trestioară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. 2. Plantă erbacee asemănătoare cu trestia, avînd pînă la 1 m înălțime și crescînd în tăieturi de păduri din regiunile de munte și de coline (Calamagrostis arundinacea).

trestioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. trestioárei; pl. trestioáre

trestioáră s. f. (sil. -ti-oa-), g.-d. art. trestioárei; pl. trestioáre

TRESTIOÁRĂ s. (BOT.) (reg.) trestică.

TRESTIOÁRĂ ~e f. (diminutiv de la trestie) Plantă erbacee din familia gramineelor, asemănătoare cu trestia, dar cu tulpina mai mică. /trestie + suf. ~oară

TRESTIOARĂ s. (BOT.) (reg.) trestică.