TREMURÁRE s. f. Acțiunea de a tremura. 1. Tremur (1). O ciocîrlie se saltă în tremurarea aripilor în neclintit albastru. SADOVEANU, O. I 566. 2. Tremur (2); (referitor la vînt) adiere. Nu se simțea nici cea mai ușoară tremurare de vînt. SADOVEANU, O. VIII 50. [Era] o melodie dulce și subțire ca o tremurare de ape cristaline. id. ib. VII 90. Era de-ajuns o molcomă tremurare de vînt prin iarbă, ori un freamăt de frunză îngălbenită și ochii ni se umpleau de lacrimi. PĂUN-PINCIO, P. 125. 3. Tremur (3). Titu Herdelea amestecase o tremurare romanțioasă în cuvinte, ceva teatral și prefăcut, deși inima îi era într-adevăr sinceră. REBREANU, R. I 244. 4. (Rar) Înfiorare, cutremurare (de groază). Boierii-n tremurare Dau slujbe-n gînd lui dumnezeu., COȘBUC, P. I 196.