TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. – Tremura + suf. -ătură.

TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur; scuturătură ușoară. – Tremura + suf. -ătură.

TREMURĂTÚRĂ, tremurături, s. f. Tremur, tremurare; scuturătură, zguduitură. Florile pluteau ușoare în văzduh, se încrucișau în tremurături de undă și se lăsau leneșe pe covorul alb, sclipitor. SADOVEANU, O. III 113. Toți își ațintiră privirile spre bisturiul din mîna aceea meșteră, în care nu se vedea un pic de tremurătură. MIRONESCU, S. A. 34. Ceea ce muncește acu pe Leiba, mai mult decît tremurătura frigurilor, este o amenințare. CARAGIALE, O. I 284.

tremurătúră (tremur) s. f., g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúri

tremurătúră s. f., g.-d. art. tremurătúrii; pl. tremurătúri

TREMURĂTÚRĂ s. 1. dârdâială, dârdâit, tremur, tremurat, tremurici. (O ~ de frig.) 2. v. frisoane.

tremurătură f. tremur prelungit.

tremurătúră f., pl. ĭ. Rezultatu orĭ felu tremurăriĭ: tremurăturile mînilor bătrînuluĭ, tremurăturile vociĭ, ale scrisuluĭ. Vibrațiune: tremurăturile uneĭ coarde.

TREMURĂTURĂ s. 1. dîrdîială, dîrdîit, tremur, tremurat, tremurici. (O ~ de frig.) 2. (MED.) friguri (pl.), frisoane (pl.), scuturătură, tremur, tremurici, (rar) scutur. (L-au lăsat ~ile de la criză.)