tremolo definitie

2 intrări

10 definiții pentru tremolo

TRÉMOLO, tremolouri, s. n. Ușoară tremurătură produsă la executarea unei bucăți muzicale cu un instrument sau cu vocea, prin repetarea rapidă a unuia sau a mai multor sunete. [Acc. și: tremoló, tremólo. – Var.: trémol s. n.] – Din it. tremolo, fr. tremolo.
TRÉMOLO, tremolouri, s. n. Ușoară tremurătură produsă, la executarea unei bucăți muzicale cu un instrument sau cu vocea, prin repetarea rapidă a unuia sau a mai multor sunete. [Acc. și: tremoló, tremólo. – Var.: trémol s. n.] – Din it. tremolo, fr. trémolo.
TREMOLÓ s. n. Ușoară tremurătură produsă la executarea unei note muzicale cu un instrument sau cu vocea. Pentru tine, adorato, Vreau să-mi cînt de azi încolo Bucuriile-n tremolo Și tristețea-n pizzicato. TOPÎRCEANU, P. 239. ◊ Fig. Un nechezat de duioasă mulțămire, întîmpină din parte-i, cu tremolo de bas profund, sosirea mea cu nerăbdare așteptată. HOGAȘ, M. N. 183. – Accentuat și: trémolo. - Variantă: trémol (MACEDONSKI, O. I 140) s. n.
!trémolo s. n., art. trémoloul; pl. trémolouri
trémolo s. n., art. trémoloul; pl. trémolouri
TRÉMOLO s.n. (Muz.) Tremurătură ușoară care are un efect plăcut, produsă la executarea unei anumite note muzicale cu un instrument sau cu vocea. [Pl. -ouri, var. tremol s.n. / < it., fr. trémolo].
TRÉMOLO s. n. 1. ornament melodic din prelungirea unui sunet prin repetarea rapidă a acestuia sau din alternarea a două sunete nealăturate. 2. vibrație, tremur al vocii, produs de o stare emotivă. (< it. tremolo, fr. trémolo)
TRÉMOLO ~uri n. muz. Ornament muzical cu efect plăcut, constând din alternarea rapidă a două sunete nealăturate sau a două acorduri de scurtă durată. /<it. tremole, fr. trémolo
*trémolo n. Muz. Cuv. it. care înseamnă „tremurătură” de voce saŭ de vioară. – Fals tremólo, cum zic atîțĭa ignoranțĭ, care nu se gîndesc că e acelașĭ cuv. cu rom. trémur, s. n. V. tererem.
tremolo (cuv. it. „tremurător”) 1. În muzica instrumentală, repetarea unui sunet în succesiune rapidă. Se notează prin tăierea cu una sau mai multe linii a codiței notei sau prin abrev.: trem. Apare în tehnica instr. cu coarde și cu arcuș către sfârșitul sec. 17. Primele exemple se găsesc în Affetti muzicali de Biaggio Marini (1617) și în Combattimento di Tancredi e Clorinda de Monteverdi (1624). T. produce un efect dramatic și este folosit în orchestrație* îndeosebi la instr. cu arcuș*. La vl. se realizează printr-o mișcare alternativă și rapidă a arcușului, creând o impresie de freamăt, tulburare. La pian se poate cânta „tremolando”, repetând repede un sunet [v. și baterie (3)]. La tobă* se execută cu două baghete*, lovind alternativ. Se mai poate realiza la balalaică*, mandolină* etc., prin procedee specifice instr. (ciupire cu degetele, cu plectrul* etc.), fără a schimba înălțimea (2) sunetului. 2. V. baterie (3). 3. În muzica vocală t., confundat uneori cu vibrato*, se deosebește de acesta din urmă prin factorul timp (variații de intensitate*, înălțime și timbru* mai mari, 8-12, în loc de 6-7 pe secundă) și prin factorul constitutiv (variații de înălțime și timbru prea mari față de cele de intensitate). Între t. și vibrato există o diferență de grad de nuanță, dar nu de natură. Neputând distinge totdeauna realitatea adevărată a fenomenului acustic, când de fapt primează variația intensității. Variațiile prea mari de înălțime și intensitate în t. rezultă dintr-o stare de necoordonare a întregii musculaturi vocale (contracții ritmice și spasmodice ale laringelui și organelor de rezonanță etc.). Un t. exagerat este un defect care face ca vocea să dea impresia unui behăit de capră („tenor caprin” etc.). 4. T. dental. V. Flatterzunge.

tremolo dex

Intrare: tremolo
tremolo
Intrare: tremolo
tremolo
tremolo