trecătoare definitie

21 definiții pentru trecătoare

TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător.
TRECĂTÓR, -OÁRE, trecători, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător.
TRECĂTOÁRE, trecători, s. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două șiruri de munți (de obicei de-a lungul unei ape); pas. V. cheie, defileu. Trecătoarea de la Juvala era troienită greu. CAMIL PETRESCU, O. I 544. M-a făcut maica voinic Să n-am frică de nimic... Să mă țiu pe la strimtori, Pe la munți în trecători, În drum pe la negustori. TEODORESCU, P. P. 292. 2. Loc de trecere. Lasă că oamenii treceau mai mult pe lîngă punte, decît peste ea; dar în vreme de ploaie, cînd părîul se umfla, ea slujea întregului sat de trecătoare. SLAVICI, N. I 110. ♦ Hățaș (al vînatului). – Pl. și: (învechit) trecătoare (HASDEU, I. V. 122).
TRECĂTÓR1, -OÁRE, trecători, -oare, adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult, de scurtă durată; temporar. O zare de lumină s-arată-n răsărit, Viața trecătoare din pieptu-mi a rănit. EMINESCU, O. I 98. Acest amor A fost o părere, un vis trecător? ALECSANDRI, P. II 31. Asta poate fi o boală trecătoare. NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Adverbial) Un «domn» rupt de popor, care a ocupat trecător scaunul Moldovei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 65. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri (multă vreme); care este în trecere. V. călător. Era trecător prin capitala Moldovei, unde n-avea intenția să rămîie. SADOVEANU, A. L. 5. Apa-i trecătoare, pietrele rămîn. ALECSANDRI, P. A. 73.
TRECĂTÓR2, -OÁRE, trecători, -oare, s. m. și f. Persoană care trece pe stradă circulînd pe jos; pieton. Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. BACOVIA, O. 107. Era frumoasă; crescuse, se subțiase, trecătorii întorceau capul după dînsa. C. PETRESCU, S. 166. ♦ Drumeț, călător. Udătură ceva avut-ați vreunul? – Nimic domnule judecător; numai pîne goală și apă rece din fîntînă, fie de sufletul cui a făcut-o, acolo în calea trecătorilor. CREANGĂ, A. 147. Un om al proprietarului venise acolo să afle ce trecători sînt și să-i invite la curtea boierească. BOLINTINEANU, O. 282.
trecătoáre (drum de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoáre
trecătoáre (loc de trecere) s. f., g.-d. art. trecătórii; pl. trecătóri
trecătór adj. m., s. m., pl. trecătóri; (persoană) f. sg. și pl. trecătoáre
TRECĂTOÁRE s. v. pas.
TRECĂTÓR adj., s. 1. adj. v. temporar. 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O situație ~oare.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Întâmplări ~oare.) 4. adj. v. fugitiv. 5. s. v. pieton. 6. s. v. călător. (~ pe un drum de țară.)
Trecător ≠ etern, netrecător, permanent, veșnic
TRECĂTOÁRE ~óri f. Cale naturală de trecere între doi munți sau între două șiruri muntoase; defileu; pas. /a trece + suf. ~ătoare
TRECĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care trece; care este de scurtă durată; efemer. Efect ~. 2) și substantival (despre persoane) Care este în trecere (pe undeva). /a trece + suf. ~ător
TRECĂTÓR2 ~i m. Persoană care merge pe o arteră de circulație; pieton. /a trece + suf. ~ător
trecătoare f. 1. loc de trecut, în special loc îngust într’o țară muntoasă; 2. cărare strâmtă între doi munți.
trecător a. 1. care trece pe undeva: oaspeți trecători; 2. fig. de scurtă durată: bunuri trecătoare. ║ m. cel ce trece pe drum.
trecătór, -oáre adj. Care e numaĭ în trecere, care nu e permanent: oaspețiĭ îs trecătorĭ. Fig. Caduc, peritor, de scurtă durată: frumuseța e trecătoare. S. m. și f. Cel ce trece pe drum: trecătoriĭ se uĭtaŭ la bețiv. S. f., pl. orĭ. Trecere (Vechĭ). Drum îngust între munțĭ, loc de trecere (chear și pod și strîmtoare marină): trecătoarea Turnuluĭ Roș. Țiitoare, loc pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ. V. pas 3, pasager, defileŭ.
TRECĂTOARE s. (GEOGR.) pas, strîmtoare, (pop.) plai, strungă, (reg.) obîrșie, (înv.) potecă, strîmtură. (~ Oituz.)
TRECĂTOR adj., s. 1. adj. momentan, provizoriu, temporar, vremelnic, (înv.) momental, momentos. (E doar o măsură ~.) 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O situație ~.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Întîmplări ~.) 4. adj. fugar, fugitiv, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.) 5. s. pieton, (înv.) pedestru. (Erau puțini ~ pe stradă la ora aceea.) 6. s. călător. (~ pe un drum de țară.)
FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113.

trecătoare dex

Intrare: trecător (adj.)
trecător admite vocativul adjectiv
Intrare: trecătoare
trecătoare 1 pl. -i substantiv feminin
trecătoare 2 pl. -e substantiv feminin
Intrare: trecătoare
trecătoare admite vocativul substantiv feminin