TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor.

TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor.

TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Astăzi rar) Necesar, folositor, util; trebuincios. Ieși ca să fie martur celui de afară și să dea hangiului lămuririle trebuitoare. SADOVEANU, Z. C. 196. Simțimîntele și faptele altruiste sînt trebuitoare pentru păstrarea neamului omenesc. GHEREA, ST. CR. II 61. Te voi cruța, căci îmi ești trebuitor. NEGRUZZI, S. I 141.

trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre

trebuitór adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre

TREBUITÓR adj. v. trebuincios.

TREBUITÓR adj. v. folositor, necesar, trebuincios, util.

Trebuitor ≠ netribuitor

TREBUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar v. TREBUINCIOS. /a trebui + suf. ~tor

TREBUITOR adj. cerut, cuvenit, necesar, trebuincios, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~ pentru...)

trebuitor adj. v. FOLOSITOR. NECESAR. TREBUINCIOS. UTIL.