trebuitor definitie

11 definiții pentru trebuitor

TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor.
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor.
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Astăzi rar) Necesar, folositor, util; trebuincios. Ieși ca să fie martur celui de afară și să dea hangiului lămuririle trebuitoare. SADOVEANU, Z. C. 196. Simțimîntele și faptele altruiste sînt trebuitoare pentru păstrarea neamului omenesc. GHEREA, ST. CR. II 61. Te voi cruța, căci îmi ești trebuitor. NEGRUZZI, S. I 141.
trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
trebuitór adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre
TREBUITÓR adj. v. trebuincios.
TREBUITÓR adj. v. folositor, necesar, trebuincios, util.
Trebuitor ≠ netribuitor
TREBUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar v. TREBUINCIOS. /a trebui + suf. ~tor
TREBUITOR adj. cerut, cuvenit, necesar, trebuincios, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~ pentru...)
trebuitor adj. v. FOLOSITOR. NECESAR. TREBUINCIOS. UTIL.

trebuitor dex

Intrare: trebuitor
trebuitor adjectiv