TREBUÍ, pers. 3 trébuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a așteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui și trebuiesc] – Din sl. trĕbovati.

TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Așa-ți trebuie! = așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a așteptat (ca să...) 2. Tranz. unipers. și impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui și trebuiésc] – Din sl. trĕbovati.

TREBUÍ, pers. 3 trébuie și (rar) trebuiește, vb. IV Intranz. 1. (Cu subiectul logic în dativ) A avea nevoie. Dar pentru ca să poată scrie, îi trebuia liniște. VLAHUȚĂ, O. A. III 57. Nu-mi trebui-a ta milă, nu vreau a tale daruri. ALECSANDRI, O. 220. Chelbosului tichie de mărgăritar nu-i trebuie. NEGRUZZI, S. I 249. Să fim siguri că unde ne-a trebui un cuvînt, nevoia îl va iscodi... după logica limbii. RUSSO, O. 54. ◊ Expr. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. Așa-ți trebuie = așa meriți, asta ți se cuvine. Atîta i-a trebuit = asta a așteptat. Lui Dănilă atîta i-a trebuit. Ia acum carul cu boii frăține-său și pornește. CREANGĂ, P. 45. Atîta-ți trebuie v. atîta2 (1). 2. Unipers. și impers. (De obicei urmat de o propoziție secundară introdusă prin «să» sau, învechit, de un infinitiv) E necesar sau obligatoriu să..., se cere neapărat, e în firea lucrurilor să... Primul om pe care trebuia să-l văd... era, firește, judecătorul. GALACTION, O. I 93. Poruncește-mi ce trebuie să fac. ISPIRESCU, L. 16. Face cum poate de leagă el gîrnețul unde trebuia. CREANGĂ, P. 125. Ea trebui de el în somn aminte să-și aducă. EMINESCU, O. I 171. Trebuie să renunț cu totul la așa falnice năzuiri. ODOBESCU, S. III 13. ◊ (Construit personal) Odată puși pe drum, copiii trebuiau să dea din mîini să-și cîștige dreptul la existență. CĂLINESCU, E. 26. În cele de pe urmă trebuiră să-l îngroape. ISPIRESCU, L. 42. Două rele mari... robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce și în noua colonie relele lor. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Rar, propoziția secundară este înlocuită printr-un participiu) Prescripțiile medicului trebuie urmate. ▭ Mîndră, buze dizmierdate, Trăbuire-ar sărutate. HODOȘ, P. P. 159. 3. Unipers. și impers. (Urmat de o propoziție secundară introdusă prin «să» sau, regional, «că») A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. La noi, la cîmp trebuie să fi răsărit [luna] de-un ceas de vreme. C. PETRESCU, Î II 10. Asta trebuie să fie scînteie din gîtejile culese de Malca. CREANGĂ, P. 131. Ce amar trebuie să fie în sufletul lui. NEGRUZZI, S. I 41. – Forme gramaticale: prez. ind. (forme personale) trébui (NEGRUZZI, S. II 218), (mai ales la conj. pers. 3) trebuiesc (STANCU, D. 14).

trebuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, 3 pl. trebuiáu, viit. 3 pl. vor trebuí; conj. prez. 3 să trebuiáscă

trebuí vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. trebuiáscă; ger. trebuínd

TREBUÍ vb. 1. v. cuveni. 2. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (înv. și pop.) a căuta. (~ să procedăm astfel...) 3. a fi, a urma. (Când va ~ să plec...) 4. a avea. (~ să mai fac un singur pas.)

TRÉBUIE adv. (pop.) musai. (Trebuie să pleci.)

A TREBUÍ pers. 3 trébuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligația. Trebuie să plec. 4) A fi posibil. Trebuie să fie coaptă poama. /<sl. trĕbovati

trebue v. (impersonal) 1. a fi necesar, obligatoriu: trebue să plec; 2. a avea nevoie de: îi trebue bani; 3. fig. a se cuveni, a merita: așa îți trebue. [Slav. TRĬEBOVATI, a trebui (din TRĬEBŬ, necesar)].

trébuĭe (rar -ĭéște), a -í v. impers. (vsl. triebovati, a trebui, d. trĭebŭ, necesar; sîrb. trebati, drebováti, rus. trébovatĭ). E necesar, e de nevoĭe: trebuĭe să facĭ așa. Se cuvine, merită: așa-ĭ trebuĭe hoțuluĭ. A-țĭ trebui, 1. a avea nevoĭe: îmĭ trebuĭe un topor, 2. a ți se cuveni, a merita: îțĭ trebuĭe o bătaĭe în cît să rămîĭ lat! Trebuĭe să (în Munt. Trans. trebuĭe că), probabil că, de sigur că: trebuĭe să fi ploŭat (în Munt. Trans. trebuĭe că a ploŭat) undeva dacă e așa de răcoare. – În Ban. trăbuĭe. În Ps. S. 15, 2, „a cere”: burătățile (bunătățile) mele nu trebuĭeștĭ.

TREBUI vb. 1. a cadra, a se cădea, a se cuveni, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu ~ să faci asta!) 2. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (înv. și pop.) a căuta. (~ să procedăm astfel...) 3. a fi, a urma. (Cînd va ~ să plec.) 4. a avea. (~ să mai fac un singur pas.)

TREBUIE adv. (pop.) musai. (~ să pleci.)

S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.

AUCH DAS SCHÖNE MUSS STERBEN (germ.) și ceea ce-i frumos trebuie să moară – Schiller, „Nänie”. Nimic nu e nepieritor.

CARTHAGINEM ESSE DELENDAM V. DELENDA (EST) CARTHAGO.

DELENDA (EST) CARTHAGO (lat.) Cartagina trebuie (să fie) distrusă – Adagiu dedus din „Ceterum censeo, Carthaginem esse delendam” („Pe de altă parte, socot că Cartagina trebuie distrusă”), cuvinte prin care Cato cel Bătrân își încheia discursurile în Senat, reamintind romanilor că orașul împotriva căruia purtaseră un război îndârjit constituie o permanentă amenințare pentru ei. În sens larg, idee obsedantă.

DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.

IL FAUT DE L’AUDACE, ENCORE DE L’AUDACE TOUJOURS DE L’AUDACE (fr.) trebuie îndrăzneală, iarăși îndrăzneală, mereu îndrăzneală – Cuvinte rostite de Danton în Convenție, la 18 nov. 1793. Devenite memorabile, caracterizează consecvența în atitudine.

IL FAUT MANGER POUR VIVRE ET NON PAS VIVRE POUR MANGER (fr.) trebuie să mănânci ca să trăiești și nu să trăiești ca să mănânci – Maximă cunoscută încă din Antichitate, repusă în circulație de Molière („Avarul”, act. III, scena 1).

JE PRENDS MON BIEN OÙ JE LE TROUVE (fr.) Iau (ceea ce-mi trebuie) de unde găsesc – Molière, „Les fourberies de Scapin”, act. II, scena 11. A devenit deviza celor care nu-și fac niciun scrupul când este vorba să-și procure ceva.

MALUM ALIENUM CAVE GAUDIUM FACIAS TUUM (lat.) nenorocirea altuia nu trebuie să te bucure – Balbus, „Sententiae”, 110.

PACTA SUNT SERVANDA (lat.) tratatele trebuie respectate – Principiu de drept internațional. Statele sunt obligate să onoreze cu bună-credință angajamentele asumate.

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM (lat.) ceea ce trebuia demonstrat – Traducerea latină prin care a fost pusă în circulația formula folosită de Euclid la sfârșitul unei demonstrații.

RIEN NE SERT DE COURIR, IL FAUT PARTIR A POINT! (fr.) nu folosește la nimic alergatul, trebuie să pornești la timp! – La Fontaine, „Le lièvre et la tortue”.