TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: -bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.

TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.

TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Astăzi rar) Folositor, necesar, util; de trebuință. Se hotărîse chiar să spună preotului că e nedrept cu Ion, dar niciodată nu găsise... curajul trebuincios. REBREANU, I. 108. Își luară și uneltele trebuincioase. ISPIRESCU, L. 372. S-au frînt cele mai trebuincioase catarguri. DRĂGHICI, R. 25. ◊ (Substantivat, neobișnuit) Nici un product nu putea să iasă din țară pînă mai întîi nu se aproviziona toate shaturile cu trebuincioasele garnizoanelor și locuitorilor cetăților dunărene. GHICA, S. V.

trebuinciós (-bu-in-) adj. m., pl. trebuincióși; f. trebuincioásă, pl. trebuincioáse

trebuinciós adj. m., pl. trebuincióși; f. sg. trebuincioásă, pl. trebuincioáse,

TREBUINCIÓS adj. 1. v. util. 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~oase pentru...)

TREBUINCIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care este de trebuință; folositor; util. [Sil. -bu-in-] /trebuință + suf. ~os

trebuincios a. necesar.

trebuincĭós, -oásă adj. (d. trebuință). Necesar, folositor, care trebuĭe: cuțitu e trebuincĭos la tăĭat.

TREBUINCIOS adj. 1. folositor, necesar, util, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.) 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~ pentru...)