trebuincios definitie

10 definiții pentru trebuincios

TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: -bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.
TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.
TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Astăzi rar) Folositor, necesar, util; de trebuință. Se hotărîse chiar să spună preotului că e nedrept cu Ion, dar niciodată nu găsise... curajul trebuincios. REBREANU, I. 108. Își luară și uneltele trebuincioase. ISPIRESCU, L. 372. S-au frînt cele mai trebuincioase catarguri. DRĂGHICI, R. 25. ◊ (Substantivat, neobișnuit) Nici un product nu putea să iasă din țară pînă mai întîi nu se aproviziona toate shaturile cu trebuincioasele garnizoanelor și locuitorilor cetăților dunărene. GHICA, S. V.
trebuinciós (-bu-in-) adj. m., pl. trebuincióși; f. trebuincioásă, pl. trebuincioáse
trebuinciós adj. m., pl. trebuincióși; f. sg. trebuincioásă, pl. trebuincioáse,
TREBUINCIÓS adj. 1. v. util. 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~oase pentru...)
TREBUINCIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care este de trebuință; folositor; util. [Sil. -bu-in-] /trebuință + suf. ~os
trebuincios a. necesar.
trebuincĭós, -oásă adj. (d. trebuință). Necesar, folositor, care trebuĭe: cuțitu e trebuincĭos la tăĭat.
TREBUINCIOS adj. 1. folositor, necesar, util, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O muncă ~.) 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate lucrurile ~ pentru...)

trebuincios dex

Intrare: trebuincios
trebuincios