6 definiții pentru trebușoară
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare,
s. f. (
Pop. și
fam.) Diminutiv al lui treabă. –
Treabă +
suf. -ușoară.
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare,
s. f. (
Pop. și
fam.) Diminutiv al lui treabă. –
Treabă +
suf. -ușoară.
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare,
s. f. (Și în forma trebșoară) Diminutiv al lui
treabă. 1. v. treabă (
1). Omul, că-i numai om, și cîte trebșoare nu mai are. RETEGANUL, P. V. 17.
2. v. treabă (
2). Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. CREANGĂ, P. 159.
3. v. treabă (
3). Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți. CREANGĂ, P. 141. Trăiau cu dibăcie, făcîndu-și trebușoarele pe sub mină. CONTEMPORANUL, IV 502. Vă roagă... să-i faceți o trebșoară. TEODORESCU, P. P. 131. – Variantă:
trebșoáră s. f. trebușoáră (
pop.,
fam.)
s. f.,
g.-d. art. trebușoárei;
pl. trebușoáre
trebușoáră s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre trebușoáră f., pl. e (dim. d. treabă). Iron. Afacere nu prea onestă: demagogu știe să-șĭ facă trebușoarele!
Trebușoară dex online | sinonim
Trebușoară definitie
Intrare: trebușoară
trebușoară substantiv feminin