trebușoară definitie

6 definiții pentru trebușoară

TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară.
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară.
TREBUȘOÁRĂ, trebușoare, s. f. (Și în forma trebșoară) Diminutiv al lui treabă. 1. v. treabă (1). Omul, că-i numai om, și cîte trebșoare nu mai are. RETEGANUL, P. V. 17. 2. v. treabă (2). Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. CREANGĂ, P. 159. 3. v. treabă (3). Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți. CREANGĂ, P. 141. Trăiau cu dibăcie, făcîndu-și trebușoarele pe sub mină. CONTEMPORANUL, IV 502. Vă roagă... să-i faceți o trebșoară. TEODORESCU, P. P. 131. – Variantă: trebșoáră s. f.
trebușoáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebușoáră s. f., g.-d. art. trebușoárei; pl. trebușoáre
trebușoáră f., pl. e (dim. d. treabă). Iron. Afacere nu prea onestă: demagogu știe să-șĭ facă trebușoarele!

trebușoară dex

Intrare: trebușoară
trebușoară substantiv feminin