TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ.

TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ.

TRÉBNIC, trebnice, s. n. Carte de ritual în biserica ortodoxă; molitvelnic. Mă gătesc de-nmormîntare Cu trebnicul subsuori. La TDRG.

trébnic (rar) s. n., pl. trébnice

trébnic s. n., pl. trébnice

TRÉBNIC adj. v. folositor, necesar, trebuincios, util.

TRÉBNIC s. v. altar, canon, molitvelnic, ritual, sanctuar, tipic.

TRÉBNIC ~ce n. Carte de ritual ortodox care conține rugăciuni. /<sl. trĕbĕniku

trebnic a. capabil: dacă nu ești trebnic la o treabă, nu-ți băga capul degeaba PANN. [Liț. de treabă].

trebnic n. ritual ortodox. [Rus. TRĬEBĬNIKŬ (din TRĬEBA, jertfă, slujbă bisericească)].

1) trébnic n., pl. e (vsl. trĭebĭnikŭ, templu, altar, sîrb. trebnik, ritual, rus. trébnik, altar, ritual). Altar (Dos.). Ritual. Carte care conține rînduĭala trebilor bisericeștĭ.

2) trébnic, -ă adj. (d. treabă cu sufixu -nic. V. netrebnic). Rar. Trebuincĭos. Capabil.

trebnic adj. v. FOLOSITOR. NECESAR. TREBUINCIOS. UTIL.

trebnic s. v. ALTAR. CANON. MOLITVELNIC. RITUAL. SANCTUAR. TIPIC.

trébnic, trebnice s. n. 1. Altar, jertfelnic. 2. Carte de ritual al Bis. ortodoxe, care conține rânduiala sfintelor taine și și a diferitelor slujbe religioase; evhologhiu; molitvelnic. – Dib sl. trebnikŭ.