TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ.

TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări etc.; piuă. – Din sl. trĕskŭ.

TREASC, treascuri, s. n. Tun mic, primitiv, folosit în trecut la petreceri, pentru a produce jocuri de artificii sau pocnituri; piuă. Cînd alaiul s-a oprit Și Paltin crai a stărostit, A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți. COȘBUC, P. I 56.

treásc s. n., pl. treáscuri

treasc s. n., pl. treáscuri

TREASC s. v. piuă.

treasc, treáscuri, s.n. (înv.) 1. tun mic, primitiv, pentru producerea focurilor de artificii la serbări. 2. veselie. 3. ogrinji, gunoi.

treasc n. veselie sgomotoasă: sunet viu de treasc și trâmbiți și de chiu (COȘBUC). [Slav. TRĬESKŬ, sunet, sgomot].

treasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. trĭeskŭ, pîrîĭală, tunet; bg. sîrb. treska, așchie, gălăgie. V. trosc). Ban. Mortier de produs detunăturĭ la sărbărĭ. Trans. (Cjb.). Veselie zgomotoasă. Olt. Munt. vest. Colb orĭ gunoaĭe din scuturătură, din fîn orĭ din paĭe (Boc. și rev. I. Crg. 9, 126).

treasc s. v. PIUĂ.

treásc, treascuri, s.n. – (reg.; înv.) Tun mic folosit pentru a produce jocuri de artificii (Coman, 2004). – Din sl. trĕskŭ „sunet, zgomot, tunet” (Șăineanu, Scriban, DEX); din srb. tresk (MDA).

treásc, -uri, s.n. – Tun mic, primitiv, folosit în trecut pentru a produce jocuri de artificii sau pocnituri la petreceri, la serbări (Coman 2004). – Din sl. trĕskŭ (DEX).