treapăd definitie

26 definiții pentru treapăd

TREÁPĂD s. n. 1. (Pop.) Trap (1) ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treápăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv).
TREÁPĂT s. n. v. treapăd.
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare.
TREÁPĂD s. n. 1. Trap (1). ♦ Alergătură multă încoace și încolo. 2. Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. 3. (În evul mediu, în Țara Românească) Taxă sau amendă percepută de la cei care nu-și plăteau datoriile sau de la cei care nu se înfățișau la procesele în care erau implicați. [Var.: (reg.) treápăt s. n.] – Din trepăda (derivat regresiv).
TREÁPĂT s. n. v. treapăd.
TREPĂDÁ, trépăd, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fără astâmpăr de colo până colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. și: treápăd] – Lat. trepidare.
TREÁPĂD s. n. 1. (Și în forma treapăt) Trap. Cel ce mînă caii are un bici cu coada lungă... spre a ajunge caii de la par și a-i face să meargă în treap, treapăd, adecă la trap. PAMFILE, A. R. 205. Murgul nu voia... să o ieie la treapăt. SLAVICI, N. II 195. Se luă în fuga mare după fericiții tineri ce se depărtase în treapătul calului. ODOBESCU, S. I 146. ♦ (Referitor la persoane) Alergătură. În sfîrșit, după atîta treapăd și după atîtea dibuieli, găsi și peștera. STĂNOIU, C. I. 154. ♦ Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. [Omul] pieri, urmat de bufnitul și treapădul bocancilor grei. DUMITRIU, N. 248. S-auzi un scîrțîit de căruță hodorogită și treapăd de potcoave. ANGHEL-IOSIF, C. L. 179. 2. (Popular) Diaree, dizenterie. Sufăr... de pîntecărie sau treapăd. ȘEZ. IV 123. – Variantă: treápăt s. n.
TREÁPĂT s. n. v. treapăd.
TREPĂDÁ, treápăd, vb. I. Intranz. 1. A umbla repede și fără astîmpăr încoace și încolo; a se agita, a nu-și afla locul. În marginea satului, țăranii trepădau de nerăbdare, umplînd șoseaua și împrejurimea. REBREANU, R. II 248. Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise din norocire. CARAGIALE, O. III 241. Ermes trepăda în sus și în jos, ca să ducă în toate părțile poruncile. ODOBESCU, S. III 270. ◊ Tranz. Pentr-o mîndră ca a mea, Multă cale-aș trepăda. BIBICESCU, P. P. 391. 2. (Despre cai) A merge în trap. [Calul] cel din mijloc, cu un cerc mare peste cap, trepăda, de-abia se puteau ține de dînsul cei doi lăturași. GHICA, la CADE. ◊ Tranz. fact. Ce-ți mai trepezi calul geaba, C-aseară s-a făcut treaba C-un voinicel mai de treabă. ȘEZ. V 32. 3. (Popular) A avea diaree.
treápăd (pop.) s. n.
trepădá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 treápădă; conj. prez. 3 să trépede; ger. trepădấnd
treápăd s. n.
trepădá vb., ind. prez. 1 sg. trépăd, 2 sg. trépezi, 3 sg. și pl. treápădă; conj. prez. 3 sg. și pl. trépede; ger. trepădând
TREÁPĂD s. v. diaree, dizenterie, du-te-vino, trap, tropăială, tropăit, tropăitură, tropot.
TREPĂDÁ vb. v. urdina.
trepădá (-eápăd, -át), vb.1. A umbla repede, a se zbuciuma, a se agita. – 2. A merge la trap. – 3. A avea diaree. – Var. Trans. trăpăda. Lat. trĕpĭdāre (Pușcariu 1755; Tiktin). – Der. treapăd (var. tr(e)apăt), s. n. (alergătură, trap; diaree, urdinare); trepădătoare, s. f. (plantă, Mercurialis annua), datorită folosirii ei contra diareei, cf. numele său fr. foirolle; trepăduș, s. m. (băiat de curse); trepădătură, s. f. (alergătură). Este dubletul lui trepida, vb. (a vibra puternic).
TREÁPĂD n. 1) Mers al calului între pas și galop; trap. 2) Zgomot produs de cal când merge în acest fel. 3) Umblătură continuă încolo și încoace. ◊ La ~ la fugă; repede. 4) pop. Stare patologică manifestată prin eliminare frecventă de fecale cu consistență apoasă; diaree. /v. a trepăda
A TREPĂDÁ trépăd intranz. pop. 1) A alerga încolo și încoace; a se agita. 2) (despre cai) A merge la trap. 3) A merge des undeva (de obicei, fără rost). 4) pop. A suferi de diaree. /<lat. trepidare
treapăd n. 1. trapăt: treapăd mic, mare; 2. mers forțat, alergătură: trei zile treapădul și un ceas praznicul CR.; 3. diaree (la vite și cai). [Tras din trepădà].
trepădà v. a umbla după ceva, a alerga într’una: preoții noștri n’au mai trepădat pe la Socola CR. [Lat. TREPIDARE].
trap n., pl. urĭ (imit. înrudit cu germ. trab, trap. V. tropăĭ. Mersu caluluĭ (cîneluĭ ș. a.). Între pas și galop și în care se lovește de-odată cu picĭoru drept anterior și stîngu posterior saŭ cu stîngu din ainte și dreptu din apoĭ (225 de metri pe minut la calu de cavalerie). – Și treapăd.
treápăd n., pl. inuz. trepede (d. a trepăda). Trap: a merge în treapăd (și treápăt). Fig. Alergătură, zbucĭum: treĭ zile treapădu și un ceas praznicu (Cr.). Diareĭe, vintre. Vechĭ (Treapăt). O taxă care se plătea preuților călărașĭ aĭ mitropoliiĭ din Bucureștĭ din partea împricinaților (Furtună, Preoțimea rom. 1915, 77).
trépăd, a v. intr. (lat. trépido, trĕpidáre, a se zbucĭuma. – El treapădă, să trepede. V. trepidez). Mă zbucĭum, mă tot duc și vin: am trepădat mult pîn’am reușit. Am diareĭe.
treapăd s. v. DIAREE. DIZENTERIE. DU-TE-VINO. TRAP. TROPĂIALĂ. TROPĂIT. TROPĂITURĂ. TROPOT.
trepăda vb. v. URDINA.
TREAPĂD subst. vechi, cu sens de penalitate. 1. Trepede 1592 (BCI VII 6). 2. Trepăduș 1558 (Glos) < subst; – Dragolă (16 A II 102); Tripăduș, Anton, mold. (Sd VII 232). 3. Cf. Trupede paharnic (Aș Br 131).

treapăd dex

Intrare: treapăd
treapăt
treapăd substantiv neutru
Intrare: trepăda
trepăda verb grupa I conjugarea I
Intrare: Treapăd
Treapăd