trasor definitie

13 definiții pentru trasor

TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătoriile de carte pentru trasarea liniilor și la călcarea falțului. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur.
TRASÓR1, trasoare, s. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel folosită pentru trasări pe piese metalice.
TRASÓR2, trasoare, s. n. 1. Glonț, proiectil învelit întț-un material fosforic care se aprinde în clipa descărcării, așa încît proiectilul descrie în aer o traiectorie luminoasă. Trasoare țîșneau pe zare, urmărindu-se ca într-un foc feeric. CAMILAR, N. I 303. 2. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil pe care-l însoțește peste tot (permițînd astfel recunoașterea și urmărirea lui).
trasór1 (izotop) s. m., pl. trasóri
trasór2 (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
trasór (izotop) s. m., pl. trasóri
trasór (unealtă, glonț) s. n., pl. trasoáre
TRASÓR s. 1. trasator. (~ pentru trasarea liniilor.) 2. (FIZ.) atom marcat, indicator radioactiv.
TRASÓR s.n. 1. Ac de oțel pentru trasarea de linii pe o piesă de metal; trasator. ♦ (Poligr.) Unealtă alcătuită dintr-o lamă neascuțită de oțel, folosită în legătorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoarțelor etc. 2. Proiectil învelit într-un material fosforic care-l face să aibă traiectoria luminoasă. 3. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil care, introdus împreună cu elementul respectiv într-un sistem oarecare, permite să se urmărească drumul parcurs de acel element în sistem. 4. Trasor de rută (sau de drum) = aparat pentru trasarea automată a drumului unei nave pe hartă. [Cf. fr. traceur].
TRASÓR I. s. n. 1. ac de oțel pentru trasarea de linii pe o piesă de metal; trasor (I). ◊ (poligr.) lamă neascuțită de oțel în legătorie pentru trasarea de linii aurite, pentru presarea marginilor scoarțelor etc. 2. proiectil învelit într-un material fosforic care-l face să aibă traiectoria luminoasă. ♦ ~ de rută (sau de drum) = aparat pentru trasarea automată a drumului unei nave pe hartă. II. s. m. izotop radioactiv al unui element care, introdus împreună cu elementul respectiv într-un sistem anumit, permite să se urmărească drumul parcurs de acel element. (< fr. traceur)
TRASÓR ~oáre n. 1) Unealtă (de oțel) pentru trasarea liniilor de contur pe piesele metalice care urmează să fie prelucrate. 2) Proiectil acoperit cu un material fosforic care descrie noaptea o traiectorie luminoasă. /<fr. traceur
TRASOR s. 1. trasator. (~ pentru trasarea liniilor.) 2. (FIZ.) atom marcat.

trasor dex

Intrare: trasor (izotop)
trasor izotop substantiv masculin
Intrare: trasor (unealtă, glonț)
trasor unealtă, glonț substantiv neutru