TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage.

TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer.

TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.

TRAS, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage.

TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer.

TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace.

TRAS, -Ă, trași, -se, adj. (Despre părți ale feței) Slab, obosit, supt (de oboseală, de supărare). Ochii se adânciseră și obrajii erau mai trași și albi că varul. SADOVEANU, O. I 42. Era, azi și mai slabă, cu obrajii încă mai trași, de í se măriseră cearcănele vinete ale ochilor. CAMIL PETRESCU, O. II 476. Fața ei cea trasă Era adîncită, însă tot frumoasă. EMINESCU, O. IV 366. ◊ Expr. (Despre oameni) Tras la față = cu obrazul supt, slab, obosit. Nevasta lui But era trasă la față, cu buzele strînse, otrăvită de mîhnire, de nemulțumire, de umilință. DUMITRIU, N. 172. Era indispus, mai tras la față și mai palid ca altădată. VLAHUȚĂ, O. A. 105. Într-adevăr, ești cam tras la față. ALECSANDRI, T. I 422.

TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A trage, a însemna pe o suprafață linia sau desenul (unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.); (tehn.) a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prplucrat (pentru a servi ca indicație de execuție). Soldații adîncesc un început de șanț, Trasat pe dîmbul izolat și moale. CAMIL PETRESCU, V. 37. 2. A indica, a arăta, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități. Cunoașterea și însușirea legilor dezvoltării societății dă posibilitate partidului să înfăptuiască o politică justă, să descopere cauzele lipsurilor și deficiențelor și să traseze măsurile necesare pentru înlăturarea lor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2766. ♦ A arăta, prin cîteva noțiuni generale, ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița, a descrie. Schița biografică a eroilor e trasată pe nesimțite. V. ROM. noiembrie 1953, 286.

tras (persoană) s. m., pl. tráși

trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză

tras (fin.) s. m., pl. trași

trasá vb., ind. prez. 1 sg. traséz, 3 sg. și pl. traseáză

trásă s. f., pl. tráse

TRAS adj. 1. v. suflecat. 2. v. slab.

TRASÁ vb. 1. a duce, a trage. (A ~ linii paralele.) 2. v. descrie. 3. (fig.) a jalona. (A ~ etapele obligatorii ale tacticii noastre.) 4. v. schița. 5. a arăta, a indica. (A ~ cuiva calea de urmat.) 6. a da. (A ~ o directivă.)

TRASÁ vb. I. tr. 1. A trage, a însemna pe o suprafață linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesă brută elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive în ceea ce privește o acțiune, o activitate etc. ♦ A arăta esențialul într-o chestiune etc.; a schița, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare].

TRÁSĂ s.f. 1. Urmă, semn. 2. (Tehn.) Diagramă a mersului unui tren. [< fr. trace].

TRAS s. m. (fin.) debitor asupra căruia s-a emis o cambie, pe care este obligat să o onoreze la scadență. (după it. trassato)

TRASÁ vb. tr. 1. a însemna pe o suprafață linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesă brută elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive în ceea ce privește o acțiune, o activitate etc. ◊ a arăta esențialul într-o chestiune etc.; a schița, a descrie. (< fr. tracer)

TRÁSĂ s. f. 1. urmă, semn. 2. diagramă a mersului unui tren. 3. linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic. (< fr., engl. trace)

TRAS ~să (~și, ~se) v. A TRAGE și A SE TRAGE. ◊ ~ la față foarte slăbit (din cauza bolii, a supărării etc.). /v. a trage

A TRASÁ ~éz tranz. 1) (contururi) A marca printr-o linie subțire; a descrie. 2) fig. (direcții, sarcini, obiective) A elabora (din timp), fixând esențialul; a schița; a contura; a jalona. /<fr. tracer

tras a. târît: tras de păr; 2. vopsit: cu sprâncenele trase; 3. delicat, svelt: tras printr’un inel; 4. (la față) slăbit. ║ n. masaj.

trasà v. a trage sau emite o poliță (= it. trassare).

trag, tras, a tráge v. tr. (lat. tráhere, tractum, a tîrî, de unde, pin anal. cu culeg-cules, dreg-dres, s’a făcut trag-tras; it. trarre, pv. fr. traire, cat. traure, sp. traer, pg. trazer). Tîrîĭ, aduc spre mine saŭ după mine: îmĭ trag scaunu spre masă, calu trage căruța (locomotiva vagoanele, remorcheru șlepurile). Scot: a trage sabia din teacă, cizmele din picĭoare (a trage cizmele în picĭoare, a te încălța cu ele). Scot sugînd cu gura saŭ cu pompa: a trage vin din butoĭ; a trage cĭubuc, tutun (adică „fum de tutun”, a fuma). Apuc și întind puțin: l-a tras de picĭor ca să se scoale, de urechĭ fiind-că era obraznic. Scot din urnă la noroc: a trage sorțĭ. (A trage sorțiĭ înseamnă și „a te prezenta la serviciu militar”, unde, în ainte, te recruta dacă trăgeaĭ un număr maĭ mic de cît micu contingent necesar și-țĭ dădea drumu dacă trăgeaĭ un număr maĭ mare). Scot din mașina tipografică: a trage o mie de exemplare dintr’o carte. Însemn, duc pe pămînt orĭ pe hîrtie: a trage o brazdă cu plugu, un hotar, o linie pe hîrtie. Frec, masez: l-a tras pe (saŭ la) picĭoare ca să se dezmorțească. Arunc săgețĭ din arc (trăgînd de coardă), gloanțe din pușcă (trăgând de pedică): a trage săgețĭ, gloanțe, cartușe, ghĭulele. Adresez, aplic (lovesc) orĭ scot (sunete): a trage cuĭva o înjurătură saŭ o palmă (un cuțit, un glonț), a trage un cîntec saŭ un plîns (V. taxim). Fac, mă apuc de: a trage un chef, un somn. Atrag, chem: s’a dus unde-l trage inima. Chem, aduc, traduc: l-a tras în judecată. Sufer, pățesc: de-aș maĭ trage cîte-am tras, eŭ de tine nu mă las (P. P.). Fac să răcească: m’a tras curentu și am răcit. A trage clopotele, a apuca de funia lor și a le face să sune, (fig.) a linguși, a te gudura, a face curte (pin aluz. la clopotele care se trag la biserică în onoarea unuĭ preut maĭ mare). A trage folos, a profita. A trage de mînecă pe cineva (fig.), a te ținea după el cu oferte. A trage nădejde, a nădăjdui: trage și el nădejde ca spînu de barbă și prepelița de coadă. A-țĭ trage păcatu cu un lucru, a suferi cu el după ce l-aĭ acceptat. A trage o poliță asupra cuĭva, a emite o poliță pe numele luĭ. A-țĭ trage sufletu, a răsufla: era o îmbulzeală de nu puteaĭ să-țĭ tragĭ sufletu. A trage în țeapă, a pune în țeapă (un supliciŭ medieval). A trage ușa după tine, a o în chide. V. refl. Mă retrag: a se trage la munte, apele s’aŭ tras. Mă scobor, am originea: Româniĭ se trag din Romanĭ. Provin, rezult: din boala ceĭa i s’a tras moartea. Tind, mă îndrept: acest copil se trage la învățătură. V. intr. Mîn, poposesc pe noapte: a trage la han. A avea curent bun și a face să ardă bine focu: soba asta trage bine. E curent de aer și poțĭ răci: odaĭa asta trage. A emite răceală: acest zid trage. Am greutate4, apes în cantar: acest sac trage zece chilograme, trage mult (saŭ greŭ) la cantar. A trage a, a tinde a, a călca a: acest copil trage a soldat; apa trage la matcă, și mojicu la teapă. A trage cu, a da cu, a lovi cu: a trage cu cĭocu, cu toporu, cu pușca, cu tunu, cu gloanțe, cu cartușe. A trage cu ochĭu, a te uĭta pe furiș. A trage cu urechea, 1. a asculta pe furiș, 2. a asculta atent un zgomot care nu se aude lămurit. A trage de moarte, a trage să morĭ, a fi aproape de ultima suflare, de moarte. A trage în gazdă, a poposi la cineva ca să dormĭ. A trage la măsea, a bea, a fi bețiv. A trage pe sfoară, a înșela, a escroca.

tras, -ă adj. (part. d. trag). Tras la față, slab. Tras pintr’un inel, zvelt, supțire. Tras de păr, silit, forțat: argument tras de păr. Sprincene trase, văpsite.

*traséz v. tr. (fr. tracer). Trag (însemn) pe teren (saŭ pe plan) linia unuĭ drum care trebuĭe să fie făcut: a trasa un drum.

TRAS adj. 1. îndoit, întors, răsfrînt, ridicat, suflecat, sumes, (reg.) sumecat. (Cu mînecile ~.) 2. slab, slăbănog, slăbit, uscățiv, (rar) slăbănogit, (pop.) pierit, (reg.) mîrcav, mîrced, (înv.) mișel, (fig.) supt. (O față ~.)

TRASA vb. 1. a duce, a trage. (A ~ linii paralele.) 2. a contura, a descrie, (fig.) a scrie. (Apa ~ numeroase cotituri.) 3. (fig.) a jalona. (A ~ etapele obligatorii ale tacticii noastre.) 4. a schița. (~ ideile principale într-o problemă.) 5. a arăta, a indica. (A ~ cuiva calea de urmat.) 6. a da. (A ~ o directivă, o sarcină.)

tras-terminát s. Tragere la mașină și încheiere (a încălțămintei) ◊ „Instalarea de benzi rulante la secțiile de tras-terminat la fabricile «Carmen», «Flacăra Roșie».” I.B. 7 II 61 p. 1 (din tras + terminat; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 394)

tras la indigo expr. (fig.) asemănător, similar; identic.

tras la xerox expr. (pub., peior.) imitat / copiat perfect.

tras(ă) de păr expr. neverosimil; forțat.