TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza.

TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese (într-o mănăstire); refector, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza.

TRAPÉZĂ, trapeze, s. f. (Rar) 1. Sală de mese (mai ales într-o mănăstire); sufragerie, refector. Pescarii trăgeau cu năvoadele subt gheață și se aduceau la cuhnia trapezei crapi de cinci și șase kilograme. SADOVEANU, P. M. 209. Vreți să vă aduc să mîncați aici, ori poate veniți să mîncați la trapeză? CAMIL PETRESCU, O. I 394. Rugă dar pe stareț să adune obștea în trapeză. STĂNOIU, C. I. 107. ♦ Adunare la masă. Masa e gata. Sună clopotul de trapeză. HOGAȘ, H. 54. 2. Masă. Aici în pavilion, nașii noștri luau mesele vara, împrejurul unei trapeze rotunde cu nelipsiții și numeroșii lor mosafiri. GALACTION, O. I 329.

trapéză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapézei; pl. trapéze

trapéză (refector) s. f., g.-d. art. trapézei; pl. trapéze

TRAPÉZĂ s. refector, (înv.) trapezare, trapezărie. (~ la o mănăstire.)

trapéză (-ze), s. f. – Sufragerie a unei mănăstiri. Mgr. τραπέζα „masă” prin intermediul sl. trapeza (Murnu, 57; cf. Vasmer, Gr., 143), cf. bg. tărpez, sb. trpeza. Este dubletul lui trapez, s. n., din fr. trapèze. – Der. trapezare, s. f. (refectoriu), din mgr. τραπεζαρεïον, cf. sl. trapezarĭ (Conev 108); trapezărie, s. f. (refectoriu), cu suf. -ie; trapezar(iu), s. m. (persoană care pune masa într-o trapeză).

TRAPÉZĂ ~e f. Sală de mese într-o mănăstire; tricliniu. /<sl. trapeza

trápeză f., pl. e (ngr. trápeza, masă). Masa comună saŭ sofrageria la mînăstire.

TRAPEZĂ s. refector, (înv.) trapezare, trapezărie. (~ unei mănăstiri.)