TRANZITIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor verbe de a fi tranzitive (1). 2. Proprietate a unor relații logice sau matematice de a se transmite ca atare, prin termenii intermediari, între primul și ultimul termen al șirului de termeni ordonați pe baza acestei relații. – Din fr. transitivité.

TRANZITIVITÁTE s. f. 1. Proprietate a unor verbe de a fi tranzitive (1). 2. Proprietate a unor relații logice sau matematice de a se transmite ca atare, prin termenii intermediari, între primul și ultimul termen al șirului de termeni ordonați pe baza acestei relații. – Din fr. transitivité.

tranzitivitáte s. f., g.-d. art. tranzitivitắții

tranzitivitáte s. f., g.-d. art. tranzitivității

TRANZITIVITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este tranzitiv. ♦ Proprietate a unor verbe de a fi tranzitive. ♦ (Log.; mat.) Relație în care se transmite un anumit raport de la primul la ultimul termen prin intermediul celorlalți termeni. [Cf. fr. transitivité].

TRANZITIVITÁTE s. f. 1. proprietate a unui verb, de a fi tranzitiv. 2. proprietate a unei relații de a fi tranzitivă (2). (< fr. transitivité)

TRANZITIVITÁTE f. Proprietate a uni verb de a fi tranzitiv. /tranzitiv + suf. ~itate

TRANZITIVITÁTE s. f. (cf. fr. transitivité): proprietate intrinsecă a verbelor de a putea primi, într-un context dat, un complement direct sau două complemente directe, o subordonată completivă directă sau un complement direct și o subordonată completivă directă (v. verb tranzitiv și verb dublu tranzitiv).