5 definiții pentru tranziență
TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (
Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (
2); efemeritate.
2. (
Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [
Pr.: -zi-en-. – Scris și: transiență] – După
engl. transience. TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (
Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (
2); efemeritate.
2. (
Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [
Pr.: -zi-en- – Scris și: transiență] – După
engl. transience. tranziénță s. f., pl. tranziénțe TRANZIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit în diferite discipline sociale semnificând caracterul instabil, continua devenire a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, viteza de modificare a acestor relații și de adaptare a omului la noile relații. [Pron. -zi-en-, var. transiență s.f. / cf. it. transienza].
TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate. 2. devenire continuă a realității, care impune o permanentă modificare a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, o adaptare a acestor relații și a omului la noile condiții. (< engl. transience)
Tranziență dex online | sinonim
Tranziență definitie