transpunere definitie

2 intrări

21 definiții pentru transpunere

TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere).
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune.
TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă inițial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere).
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; transpoziție. – V. transpune.
TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba dintr-un loc în altul, dintr-o stare, dintr-o situație în alta. La două din portretele pictorului Rozenthal pictura a fost reconstituită și apoi transpusă pe pînză nouă. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 4/6. ♦ Fig. A da expresie (în scris, pe scenă, pe ecran etc.), a reda, a pune pe hîrtie, în versuri, pe scenă etc. Cuvintele ciudatului bogătaș petrolist nu erau dintre acele ce se pot transpune în fulgurante imagini. C. PETRESCU, A. 305. Cînd Conu Leonida zice că cu «revoluția» noastră am dat «exemplu Evropei», Caragiale nu face decît să transpună, rezumînd, articolele din ziarele de pe vremuri ori proclamația primarului capitalei. IBRĂILEANU, S. 73. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decît aceea în care a fost scrisă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbîndu-i semnul). 2. Refl. Fig. A se strămuta cu mintea în altă situație sau în alt timp. Se transpune cu gîndul în trecut. – Prez. conj. pers. 3 și: să transpuie (CARAGIALE, O. III 17).
TRANSPÚNERE, transpuneri, s. f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei. Lucrul cel mai important, de pildă, în arta actorului este măiestria transpunerii în rol. V. ROM. mai 1953, 195.
!transpúne (a ~) (tran-spu-/trans-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transpún, 2 sg. transpúi, 1 pl. transpúnem; conj. prez. 3 să transpúnă; ger. transpunấnd; part. transpús
!transpúnere (tran-spu-/trans-pu-) s. f., g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
transpúne vb. (sil. mf. trans-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transpún; conj. prez. 3 sg. și pl. transpúnă; ger. transpunând; part. transpús
transpúnere s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transpúnerii; pl. transpúneri
TRANSPÚNE vb. 1. a tălmăci, a traduce, (livr.) a transla, (înv. și reg.) a tâlcui, (înv.) a da, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. (A ~ o poezie dintr-o limbă în alta.) 2. a transcrie. (A ~ un text dintr-un alfabet în altul.)
TRANSPÚNERE s. 1. (rar) transpoziție. (~ unui obiect.) 2. tălmăcire, traducere, (înv.) prefacere, traducție, tălmăcitură, tâlcuială, tâlcuire. (~ unui text dintr-o limbă în alta.) 3. (concr.) tălmăcire, traducere, versiune. (O ~ reușită din limba engleză.) 4. transcriere, transcripție. (~ unui text dintr-un alfabet în altul.)
TRANSPÚNE vb. III. 1. tr. A schimba, a pune, a muta ceva dintr-un loc în alt loc, dintr-o stare în alta. ♦ (Fig.) A reda, a arăta ceva (în scris, pe scenă, pe ecran etc.) ♦ A transcrie sau a executa o bucată muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost compusă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în altă parte, schimbându-i semnul. 2. refl. (Fig.) A se situa cu mintea în altă împrejurare, în alt timp. [P.i. transpún, conj. -nă. / < trans- + pune, după fr. transposer, lat. transponere].
TRANSPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) transpune și rezultatul ei; redare, transcriere etc.; transpoziție. [< transpune].
TRANSPÚNE vb. I. tr. a schimba, a muta ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare în alta. ◊ (fig.) a reda ceva (în scris, pe scenă, pe ecran). ◊ a transcrie, a executa o bucată muzicală în altă tonalitate decât cea inițială. ◊ a muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în altă parte, schimbându-i semnul. II. refl. (fig.) a se situa cu mintea în altă împrejurare, în alt timp. (după fr. transposer, lat. transponere)
A TRANSPÚNE transpún tranz. A reda în altă formă sau prin alte mijloace (decât cele inițiale). ~ în altă limbă. /trans- + a pune
A SE TRANSPÚNE mă transpún intranz. A se strămuta cu imaginația (în altă situație sau în alt timp). /trans- + a pune
transpune v. 1. a schimba locul unui lucru; 2. a schimba tonul unei bucăți muzicale.
*transpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. transpónere, d. trans, dincolo, și pónere, a pune). Pun în alt loc, schimb locu (cuvintelor, sunetelor), ca în strănut îld. stărnut. Muz. Schimb tonu uneĭ melodiĭ.
TRANSPUNE vb. 1. a tălmăci, a traduce, (înv. și reg.) a tîlcui, (înv.) a da, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. (A ~ o poezie dintr-o limbă în alta.) 2. a transcrie. (A ~ un text dintr-un alfabet în altul.)
TRANSPUNERE s. 1. (rar) transpoziție. (~ unui obiect.) 2. tălmăcire, traducere, (înv.) prefacere, traducție, tălmăcitură, tîlcuială, tîlcuire. (~ unui text dintr-o limbă în alta.) 3. transcriere, transcripție. (~ unui text dintr-un alfabet în altul.)

transpunere dex

Intrare: transpune
transpune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: transpunere
transpunere substantiv feminin
  • silabisire: trans-